Incendiu de proporții în Cluj noaptea trecută, mai multe animale au murit în flăcări, numeroase utilaje agricole au fost distruse, baloți de fân mistuiți, sute de metri pătrați în flăcări, intervenția pompierilor a durat toată noaptea
Actualitate by Actual de Cluj - iul. 18, 2024 0 251
Incendiu de proporții în Cluj noaptea trecută, mai multe animale au murit în flăcări, numeroase utilaje agricole au fost distruse, baloți de fân mistuiți, sute de metri pătrați în flăcări, intervenția pompierilor a durat toată noaptea.
S-a întâmplat în localitatea Dealu Mare din comuna clujeană Râșca, noaptea trecută. La fața locului au sosit pompieri din Huedin, ajutați de cei din Florești, care au început lupta cu flăcările în jurul orei 2 dimineața și au încheiat-o doar în urmă cu o jumătate de oră. Până la sosirea pompierilor, proprietarul a reușit să salveze o vacă. Ulterior, au fost salvați alți trei porci, dar alți trei porci nu au putut fi salvați.
În flăcări au fost distruse numeroase utilaje agricole depozitate în interior, precum și baloți de fân, ceea ce a îngreunat intervenția pompierilor, mai ales că incendiul s-a manifestat generalizat pe o suprafață de aproximativ 300 de metri pătrați, existând posibilitatea să se extindă și la locuința din vecinătate. Din fericire, pompierii au reușit protejarea acesteia. Cel mai probabil, incendiul a izbucnit din cauza unui trăsnet, spun acum aceștia. Pompierii au încheiat intervenția în urmă cu aproximativ 30 de minute.