Incendiu de amploare pe Calea Baciului, în Cluj, stins cu cinci autospeciale
Actualitate by Actual de Cluj - apr. 18, 2022 0 340
Incendiu de amploare pe Calea Baciului, în Cluj-Napoca, nu mai puțin de cinci autospeciale pentru stins incendii au fost deplasate la fața locului.
Pompierii din cadrul Detașamentelor 1 și 2 intervin în aceste momente la un incendiu care a afectat acoperișul unei hale situate pe Calea Baciului. La fața locului se află cinci autospeciale, iar preventiv a fost trimis și un echipaj al Serviciului Județean de Ambulanță. Purtătorul de cuvânt al pompierilor, Andrei Biriș, spune că nu au fost înregistrate victime și nimeni nu a solicitat sprijin medical. ”Incendiul s-a manifesta la acoperiș, pe o suprafață de aproximativ 600 de metri pătrați, urmând a fi lichidat în curând. În interior s-au aflat lacuri și vopsele pentru lemn, însă intervenția promptă a angajaților și a pompierilor a făcut ca flăcările sa nu se extindă”, a arătat el.
Nici un comentariu
Scrie un comentariu
Articole similare
-
Lăpușan: Deciziile lui Bolojan lasă 500 de elevi din Cluj fără acces la activități educative / PSD se întrunește pentru a decide dacă îi retrage sprijinul premierului Bolojan
apr. 20, 2026 1
-
Trei tranzacții imobiliare de anvergură în România în primul trimestru din an – două în București și una la Cluj
apr. 20, 2026 0
