Închide

Încă un elev de 10 la Bac în Cluj: nu s-a lăsat, a contestat media și a obținut nota perfectă

EducaţieTop News by Mihai Prodan - iul. 15, 2019 0 787

Încă un elev de 10 la Bacalaureat în Cluj în acest an, după soluționarea contestațiilor.

Paul Oneț e elev la colegiul național Mihai Viteazu din Turda și e al 15-lea candidat la Bacalaureat în Cluj în acest an care obține media 10 la examen – dar e singurul care o obține după ce contestă nota inițială.

Paul Oneț a fost elev la specializarea Științe ale Naturii la colegiul din Turda și a obținut doar o notă sub 10 la examen, la disciplina „anatomie și fiziologie umană, genetică și ecologie umană”, unde a obținut nota 9.80. A contestat nota și a obținut și în acest caz cel mai bun scor astfel că media sa a ajuns 10.

E al 15-lea elev de 10 la Bacalaureat în Cluj în acest an și singurul care a obținut această medie după contestații.  Paul spune pentru actualdecluj.ro că nu s-a pregătit foarte mult pentru examen, căci obiectivul său e să se înscrie la Universitatea de Medicină și Farmacie din Cluj-Napoca, specializarea medicină generală, unde nota la bacalaureat nu contează – în schimb contează cunoștințele din biologie, iar aceasta e proba la care a luat cea mai mică notă, spre surprinderea și dezamăgirea sa. „Proba de biologie era proba la care mă așteptam să obțin cea mai mare notă. Nu mă gândeam în niciun caz că o să iau 10 la toate probele. Când am văzut rezultatele am fost foarte fericit pentru notele de 10 la limba română și matematică și surprins în același timp și un pic dezamăgit că la biologie, care e materia mea preferată, nu am luat 10. M-am consultat cu doamnele profesoare, le-am spus ce am scris la subiect și mi-au zis că merită să fac contestație. Cred că a fost o singură greșeală din ce am văzut dar nu știu care, de asta am depus contestație. Mă gîndeam că ar fi interpretabil un exercițiu dar am vorbit cu alți colegi care au luat 10 și au făcut la fel ca mine,a stfel că și mi-am dat seama că nu era ceva ce să fi greșit”.

Paul a obținut mediile de 10 la matematică și limba română fără să fi luat meditații, dar s-a pregătit cu profesor la biologie. „La română și la mate nu am luat meditații, m-am pregătit mai intens în ultimele trei săptămâni după ce am primit vacanța. La biologie am luat meditații pentru că mă pregătesc să intru la Medicină, la UMF la Cluj. Bacul nu contează la admiterea mea și nu am insistat pe română și mate aproape deloc”.

Aproape 4.200 de elevi din Cluj susțin examenul de Bacalaureat în acest an – față de 4.800 de elevi înscriși la liceu. Restul nu se prezintă la examenul de maturitate ori pentru că au corigențe, ori pentru că nu sunt interesați să absolve acest examen. În județul Cluj probele scrise ale examenului au fost susținute în 64 de școli.

Examenul național de Bacalaureat se consideră promovat de către absolvenţii de liceu care îndeplinesc, cumulativ, următoarele condiţii: au susţinut probele de evaluare a competenţelor, au susţinut toate probele scrise şi au obţinut cel puţin nota 5 la fiecare dintre acestea, respectiv au obţinut cel puţin media 6 la probele scrise.

Nici un comentariu

Scrie un comentariu

author photo two

Mihai Prodan

Ziarist din 2001. Licențiat în jurnalism din 2004, master în comunicare din 2006. Specializări la Reuters în Londra și Institutul Internațional pentru Jurnalism în Berlin.