Închide

Încă o rețea de traficanți de droguri destructurată la Cluj, patru au fost arestați preventiv azi, doi sunt recidiviști dați în urmărire națională

Actualitate by Actual de Cluj - mart. 13, 2025 0 985

Încă o rețea de traficanți de droguri destructurată la Cluj, patru au fost arestați preventiv azi, doi sunt recidiviști dați în urmărire națională.

Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Cluj – Napoca, împreună cu procurorii DIICOT Cluj, au reținut patru persoane – două de 25 de ani, respectiv două de 35 de ani – cercetate pentru efectuarea, fără drept, de operațiuni cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive, trafic de droguri de risc și trafic de droguri de mare risc.

Din probatoriul administrat a rezultat că, în perioada 2024 – martie 2025, persoanele cercetate ar fi procurat, deținut, manipulat, oferit și vândut diverse cantități de substanță psihoactivă de prizat sau sub formă vegetală, precum și droguri de risc și mare risc – 2MMC, 5F ADB, MDMB FUBINACA, canabis, MDMB-4n-PINACA, substanță cristalină 3-CMC și 4-CMC – către consumatori, din județul Cluj.

În urma a opt percheziții domiciliare efectuate ueru la locuințele persoanelor cercetate, în Cluj Napoca și Florești, au fost descoperite și ridicate aproximativ 250 de grame de canabis – considerat drog de risc – dar și 380 de grame de substanță psihoactivă 2 MMC, diferite cantități de alte droguri de risc sau substanțe psihoactive, parțial ambalate și porționate în scopul comercializării, obiecte purtând urme de substanță sau plicuri autosigilante.

Două dintre persoanele cercetate sunt recidiviste și s-ar fi sustras de la executarea unor pedepse cu închisoarea aplicate în alte cauze, fiind urmărite la nivel național. Cei patru au fost reținuți ieri iar azi a fost sesizat judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Cluj cu propunere de arestare preventivă a acestora, pentru 30 de zile.

Nici un comentariu

Scrie un comentariu