Închide

Înainte să fie scos din joc, Seplecan se ia la trântă cu directorul Aeroportului

ActualitateAdministrațieTop News by Cosmina Fernoaga - sept. 16, 2015 1 695

Zilele lui Mihai Seplecan la șefia Consiliului Județean sunt numărate, însă, omul nu se dă bătut nici mort. El și-a pus în cap să încerce imposibilul, luându-se la trântă cu cel mai longeviv director de regie, șeful Aeroportului clujean, David Ciceo. Concret, Seplecan încearcă să miște ce n-au reușit să clintească nici procurorii DNA, și scoate la iveală faptul că Ciceo ocupă, nelegal, atât șefia Aeroportului, cât și funcția de președinte al Consiliului de Administrație.  E interesant cum cei doi au ajuns acum la cuțite, după ce inițial David Ciceo l-a încurajat și susținut pe Seplecan în procesul de preluare a conducerii Consiliului Județean.

Cum au ajuns să se urască

David Ciceo n-a avut nici o reținere să se afișeze în mod repetat cu Seplecan, condus și de ura pe care i-o purta fostului vicepreședinte PSD, Ioan Oleleu, care refuza la momentul respectiv să-i aprobe cheltuielile necorespunzătoare, invocate în cadrul unui proiect cu finanțare europeană. În timp ce Ciceo se lupta cu Oleleu prin ședințe, Seplecan nu mai prididea cu intervențiile publice în care îi ridica osanale directorului Aeroportului, deplângându-i soarta așa zis „ingrată”, în care-l aduseseră funcționarii de la nivelul administrației județene. Iar după ce a preluat șefia Consiliului Județean, Evenimentul Zilei a scos la iveală faptul că Aeroportul ar fi achitat o factură la Hotel Victoria, unde se presupune că Seplecan ar fi sărbătorit momentul împreună cu susținătorii săi și cu o parte dintre primarii libearali. Sigur, Seplecan a negat că ar fi participat la această chermeză, însă factura emisă pe numele Aeroportului există, și nici Ciceo nici Seplecna nu au reușit până în acest moment să justifice tipul de eveniment care a fost plătit. Cam tot în perioada în care a apărut în presă această notă de consum, a început să se răcească și relația dintre Seplecan și Ciceo. De ce credeți? Seplecan a descoperit asemeni lui Oleleu, că deși a fost cadorisit cu funcția de președinte al Consiliului Județean, nu-și poate permite să-i facă pe plac lui Ciceo. Funcționarii din instituție i-au demonstrat că se joacă cu focul și omul s-a calmat. Numai că acest lucru nu-l încălzește cu nimic pe David Ciceo, dimpotrivă, s-a pornit în forță să-l distrugă pe Seplecan, inclusiv prin intervenții la nivel de partid, spuns sursele Actualdecluj.ro. Seplecan deși e pe făraș, în mare parte din pricina gafelor imense pe care le-a comis în ultimele săptămâni, nu se lasă și-l arată pe Ciceo cu degetul. Printr-un comunicat de presă, Splecan dezvăluie că Ciceo se află într-un conflict de interese grosolan, ocupând concomitent atât funcția de director al Aeroportului cât și pe cea de șef al Consiliului de Administrație. Conform legii care vizează guvernarea regiilor și companiilor de stat, acest lucru e interzis, iar Seplecan îndrăznește să se întrebe, „retoric”, de ce nici un alt președinte nu a mai semnalat, înaintea sa, acest abuz. În aceste condiții, Actualdecluj.ro își permite să-l întrebe direct pe Mihai Sepelcan – și nu „retoric” – de ce a fost nevoie să treacă atât de mult timp ca să constate că directorul David Ciceo se află în ilegalitate. Din postura de consilier județean (ocupant a vreo trei mandate), de ce nu a semnalat de la bun început abuzul lui Ciceo? Și în plus, unde era Mihai Seplecan în perioada în care funcționarii demonstrau cu acte în plenul de ședință că Ciceo face presiuni pentru a obține finanțări europene în baza unor documente neconforme, fără avize/autorizații din partea comisiilor de specialitate din cadrul insituțiilor abilitate? Sigur, sunt întrebări la care Mihai Seplecan va putea să răspundă și după ce nu va mai fi președinte al Consiliului Județean, pentru că ele rămân.

 

Un comentariu

  1. ba mihaitza, ceva faci acolo? sau numa te certi cu toata lumea? trece vremea ma baiatule si nu se vede nimic in urma ta. te certi cu toti sefi de pe acolo dar nu reusesti sa schimbi nimic

Scrie un comentariu

author photo two

Cosmina Fernoaga

Este redactorul-șef al site-ului actualdecluj.ro, din aprilie 2014. A fost reporter pentru cotidianul Ziua de Cluj din martie 2005 până în aprilie 2014 şi redactor la Realitatea FM Cluj din martie 2012, timp de un an. Lucrează în presă din iulie 2003, când a debutat la cotidianul "Bună ziua, Ardeal". A absolvit Facultatea de Teatru şi Televiziune a UBB Cluj în 2004 şi Facultatea de Drept a Universităţii „Dimitrie Cantemir” în 2012.