Închide

În orașul cu cea mai scumpă piață imobiliară din România proprietarii stau peste 3 luni până să-și vândă locuințele, cel mai mare interval din țară

EconomieTop News by Actual de Cluj - nov. 12, 2022 0 6051

O fi Cluj-Napoca orașul din țară cu cele mai scumpe apartamente, dar acestea stau la vânzare cel mai mult din țară până să fie achiziționate, mai bine de trei luni, în creștere, arată un raport imobiliar publicat ieri.

Având în vedere perioada medie de vânzare pentru un apartament, Brașov poate fi considerat, în momentul de față, drept cea mai activă piață pe plan național. Brașov este urmat, din acest punct de vedere, de București, Timișoara, Constanța, și, respectiv, Cluj-Napoca, arată raportul, care precizează că, raportat la perioada similară a anului anterior, trei din cele cinci centre regionale analizate au consemnat diminuări ale perioadei de vânzare.

Cluj-Napoca nu e printre ele: o creștere semnificativă a perioadei de vânzare pe segmentul apartamentelor a avut loc trimestrul trecut și în Cluj-Napoca, unde acest indicator a ajuns la 109 de zile, mai bine de trei luni, în creștere considerabilă față de perioada necesară pentru vânzare în trimestrul 3 din anul trecut, când acesata era de 82 de zile.

În ce privește piața imobiliară din București, timpul necesar pentru tranzacționarea unui apartament a fost, în intervalul iulie-septembrie 2022, adică trimestrul 3 al anuluide 57,5 de zile. Spre comparație, în trimestrul al treilea din 2021, în Capitală erau necesare 42 de zile pentru încheierea unei tranzacții.

În Timișoara, timpul necesar pentru încheierea unei vânzări a scăzut de la 62 de zile anul trecut, la 58 de zile anul acesta, în vreme ce, în Brașov, o locuință a ajuns să fie tranzacționată, în medie, în 47 de zile, în scădere de la 53 de zile. În Constanța, acest indicator s-a diminuat ușor, de la 72 la 65 de zile în ultimele 12 luni.

Citește și:

Nici un comentariu

Scrie un comentariu