Închide

În nouă luni s-au înmatriculat aproape 380.000 de mașini second-hand din import, de aproape cinci ori mai multe decât mașinile noi

ActualitateSinteză știri naționale by Catalin Suciu - oct. 11, 2017 0 325

​În primele nouă luni ale anului înmatriculările de mașini second-hand din import au crescut cu 70%, până la aproape 380.000 de unități, iar la mașini noi avansul a fost de 16%, până spre aproape 80.000 unități, arată datele DRPCIV, informează hotnews.ro.

Anul se va încheia cu aproximativ 500.000 de mașini SH aduse din import și cu aproximativ 100.000 de mașini noi, totul pe fondul dispariției timbrului de mediu. La anul probabil că piața va fi diferită, fiindcă există planuri de introducere a unei noi „taxe auto”.

Segmentul cel mai consistent a fost cel al mașinilor SH din import care a ajuns la 378.424 unități, cu 156.000 mai mult decât în intervalul ianuarie-septembrie 2016. Volkswagen a fost marca numărul unu, cu 98.000 de mașini, Opel a fost pe locul doi, cu 47.000 iar Ford, pe trei, cu 37.000.  În ultimele trei luni s-au depășit în mod constant 40.000 unități.

Efectele eliminării timbrului de mediu s-au vazut clar la ponderea mașinilor mai vechi de 10 ani înscrise în circulație. Daca anul trecut acestea au reprezentat 45% din totalul înmatriculărilor, anul acesta au depășit 60%, semn că mulți români au profitat și au adus mașini vechi, dar ieftine, din Occident. Cifrele arată clar acest lucru: în februarie, prima lună de după dispariția taxei auto, 67% dintre mașinile înmatriculate erau mai vechi de 10 ani, iar în martie ponderea a fost de 66%.

Continuarea pe hotnews

Nici un comentariu

Scrie un comentariu

author photo two

Catalin Suciu

Este reporter pentru site-ul actualdecluj.ro, din aprilie 2014. Anterior a lucrat la cotidianul Ziua de Cluj din august 2011. A mai lucrat la cotidianul Monitorul de Cluj între octombrie 2006 și mai 2010, şi la agenţia de presă NewsIn în perioada martie 2007 – februarie 2009. Este absolvent al Facultății de Jurnalism din cadrul Universităţii „Babeș- Bolyai”.