Închide

În cel mai scump oraș imobiliar din țară, proprietarii de apartamente cer la început de an prețuri de peste 3000 de euro/mp în cele mai bine cotate zone. Harta prețurilor pe cartiere

EconomieTop News by Kristina Reştea - ian. 27, 2024 1 9553

Municipiul Cluj-Napoca, deja cel mai scump oraș din țară pe piața imobiliară, are pe piață în acest început de an oferte cu sume foarte ridicate: în zona centrală sau ultracentrală a orașului proprietarii au ajuns să ceară chiar și prețuri de peste 3000 de euro/ mp, iar cartierul Andrei Mureșanu se apropie de această limită, arată datele portalului Compariimobiliare.ro. Sub 2000 de euro/mp mai sunt apartamente în zona aeroportului, Aurel Vlaicu sau în localitățile de lângă Cluj-Napoca.

Prețul mediu al apartamentelor de vânzare din Cluj-Napoca, în decembrie 2023 a fost de 2.496 euro/mp, în scădere cu 4  euro/mp cu față de octombrie 2023 (2.500 euro/mp) și este cu 235 de euro peste aceeași perioadă a anului trecut (2.261 euro/mp), conform statisticilor Compariimobiliare.ro.

Printre zonele preferate de cei aflați în căutarea unei noi locuințe se numără cartierele Florești – 1.542 euro/mp, Mănăștur – 2.209 euro/mp și Mărăști – 2.500 euro/mp.

Clujul imobiliar, la început de ianuarie 2024

La început de ianuarie 2024, cele mai căutate erau apartamentele cu două camere, preferate de 47% dintre potențialii cumpărători și cele cu trei camere (41% din căutări). În ceea ce privește zonele, cele mai căutate au fost localitatea Florești (6%) și cartierele Mănăștur (5%), Mărăști (5%) și Gheorgheni (4%).

 

Piața rezidențială, cu poticniri

La nivel național, a scăzut numărul de tranzacții imobiliare, dar și numărul de autorizații de construcții pentru clădiri rezidențiale, ceea ce înseamnă că oferta de construcții noi ar urma să scadă.

Numărul autorizațiilor de construcție eliberate în Cluj, județul din țară cu cea mai scumpă piață imobiliară din România – Cluj-Napoca – a scăzut cu sute într-un an.

Astfel, conform evidențelor Direcției Județene de Statistică, în primele 11 luni din an numărul autorizațiilor de construcție eliberate în județul Cluj pentru construirea de clădiri rezidențiale a ajuns la 1.482, cu 540 mai puține decât în aceeași perioadă a anului trecut. Dintre acestea, în noiembrie auf ost eliberate 145 de autorizații, cu trei mai puține comparativ cu luna corespunzătoare a anului precedent și cu 15 autorizații mai multe față de luna anterioară.

Un comentariu

Scrie un comentariu

author photo two

Kristina Reştea

Kristina Restea este reporter in echipa publicației online Actualdecluj.ro și are o experiență de 12 ani în presă. E absolventă a Facultății de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării, din cadrul Universității „Babeș-Bolyai”, secția Jurnalism. Anterior lansării proiectului actualdecluj.ro a scris pentru cotidianul local Ziua de Cluj, ca reporter în departamentul Economic.