În așteptarea ștampilei pentru România, un clujean a descoperit la Bratislava cine e adevăratul câștigător al alegerilor: „nici măcar nu a avut casetă pe buletinul de vot"
ActualitateTop News by Luminiţa Silea - nov. 18, 2014 0 482
În Slovacia sunt peste 3000 de români. La ambasada României din Bratislava au votat la alegerile de duminică, peste 1300 de oameni. Un clujean prins cu treburi în capitala Slovaciei a stat la coadă alături de Diaspora ca să voteze, apoi s-a pornit către România:„ceea ce a fost acolo m-a urmărit tot drumul spre casă, a fost impresionanth.
Când Clujul vuiește (pentru tine de pe smarthphone) înaintea alegerilor, când diapora strigă pe rețelele de socializare că nu vrea să fie umilită ca în turul I și nu ești acasă în Ardeal, când alții stau la coadă ca tine, votul tău e unul emoțional și emoționant. Te așezi la coadă cu drag în șirul de români din fața Ambasadei din Bratislava. Poate pentru ca i s-a părut prea puțin sa declare ceva, Cris a vrut să scrie povestea unei zile care i s-a ștanțat pe interior și pe care a retrăit-o pe drumul de întoarcere, la Cluj. Cu speranța că va vedea în aceleași culori, într-o zi și orașul-acasă. Pentru că poveștile nepovestite mai departe sunt egoiste, iată povestea unei duminici în tranzit prin Bratislava, într-o zi altfel.
Ambasada. Coada și atmosfera de alegeri
Ambasada României arată a un “acasa” balcanic, între casele sobre de pe strada Ticha. Poarta din fier forjat vopsit în alb, garnisită cu un policarbonat lăptos conturează aproape caricatural o exponenta casa-bloc S+D+P+2E+M, atât de des întâlnităîn noile dezvoltări urbane de peste tot din țară, de un galben-pai atât de românescîncât aproape că nu e nevoie de placheta cu Ambasada României. Coada ajunge până la poartă, lume doar în curte și pe scări, atmosfera primitoare, încât aproape ca simți căeștiîn vizită la cineva, doar că dureazăpuțin mai mult primirea invitaților. Mașini cu numere de Româniași Austria parcate pe străzileîn pantă, străzi cu sensuri unice și pline de verdeață, străbătute de un vânt rece. Străzile abrupte, asemănătoare cu strada Rosetti – pentru cei familiarizați cu denumirea, sunt luate pieptiș de oameni pe care se citește că nu au ieșit doar la plimbarea de duminică, toți au o direcție, un scop și un zâmbetneașteptat pe buze. Așa cum recunoști oriunde în lume, involuntar, fețe familiare care îți spun clar de unde vin, așapoți să vezi aici familii cu trei generații care urcă spre ambasadă. Majoritatea foarte tineri, foarte mulți cu copii extrem de mici, cu cărucioare, bunici și aceeași determinare neobișnuităîn priviri.
Prietenie. Sărbătoare. Vânt rece. Confruntarea pe IMN
Cineva destins de la ambasadăîmparte declaratțiiși spune tuturor că ar împărțiși ceai dacă ar avea timp să facă asta. Sunt vreo 300 de oameni, mulți nori și un constant vânt rece. În spate, o familie tânără, îmbrăcată chic&casual, cu un copil de nici doi ani supercool, alăturistudenți cu căști Beats și cărți voluminoase, tineri cu extrem de mult bun simțîn privire, atitudine și ținută, în față două doamne inginere la centrala nucleară de la Mochovce, raționaleși extrem de calme, aproape căți-ai dori să vezi o asemenea adunare și in Cluj uneori, la o coadă la Electrica de exemplu. Una din doamne a venit îmbrăcatăîn ie, special pentru acest eveniment… Mama din spatele meu (are pânăîn 25 de ani) se joacă cu puștiul ei și îl roagă să ne cânte “Deșteaptă-te române” ca să uite de frig. Copilul nu pare prea impresionat de lucrul ăsta și se rușinează sub căciulași fular. Involuntar îmi amintesc de confruntarea celor doi de pe buletin – runda pe imnuri … Oamenii își fac poze de grup, selfieuri, poze la coadă, completeazădeclarațiiși socializează zâmbind.
O mică Românie pe un vârf de deal
De aici pare ireal ce se întâmplăîn Londra, Munchen, Paris… În jurul meu nu aud decât sporadic discuții politice, nume sau porecle de conjunctură, se mai râde de Times New Roman și se înaintează relativ decent. Cineva din fațăîi anunță pe cei cu copii mici că pot să intre prioritar – vecinii mei refuzăușorstânjeniți propunerea de a intra în fațarândului, ceva îmi spune că unele lucruri încep să sune altfel aici. Accentele sunt atât de diferite, neașteptat de puțin accent familiar ardelenesc, foarte mult grai moldovenesc, cu câtevaprezențe dobrogene și muntene, o micăRomânie pe un vârf de deal, lângă o ambasadă galbenă cu gratii albe. Unirea atât de dezbătutăîn perioada premergătoareîmi pare de fapt o reunire, o regăsireîntre oameni, dincolo de orice bariere geografice. Se arată cam o oră de petrecut alături de oamenii ăștia, coada începe să prindă dimensiuni, în 15 minute s-a dublat deja, oamenii vin de la Viena aflată la 30 de minute, acolo e aglomerație.
Facebook. DemocraTea și solidaritatea morală
Ma uit pe Facebook și văd un flux aproape amețitor de imagini cu ce se întâmplă afară, prieteni din Germania care fac sute de kilometri ca săîși arate cât de mult contează pentru ei, prieteni care stau în Londra și fac gesturi calde pentru cei ce așteaptă la cozi, îl văd pe Nicolae Rațiu de la RCC London care împarte DemocraTea, ceai cald pentru cei de acolo, e ceva care conecteazătoți oamenii ăștiași nu e doar o simplărețea de socializare, trebuie să fie ceva mai mult de atât. Măgândesc că efortul ăsta de a sta alături de oamenii de aici nu mai are doar o componentă eticăși socială de îndatorire cetățenească pe care încerc să o aplic conștiincios de fiecare datăcând statul îmi dă ocazia să mă exprim prin vot. Fără săîmi dau seama, gestul de azi are indiscutabil și un conținut de solidaritate morală cu cei pe care acum îi văd live, nu doar ca imagini pe un ecran transmise de RealitateaTV sau ca procente care dau peste cap exit-pollurile. Mă uit in jur și văd oameni cu gânduriși apăsări, cu copii mici care plâng, cu bunici care stau în mașini să se încălzească, uimitor de mulți tineri, fărăîncrâncenareîn priviri, cu zâmbeteși bucurie nedisimulată că pot să facă un gest pentru ei înșiși, fără să dea socotealănimănui. E ca o recompensă pe care ți-o faci când ai bifat un mic target propriu.
Poveștile au șters culoare politică de pe buletinul de vot
O să facabstracție de politică, dincolo de rezultate, promisiuni, sigle și campanii, se află ceva care nu e trecut pe buletinul de vot. Indiferent în care dreptunghi a ajuns cerneala în forma de “Votat 2014 / 16.11.14”, câștigul major nu a fost roșu sau albastru, nu au fost nici poveștile lui Disney și nici ale Fraților Grimm, ci poveștile scrise de oamenii ăștia, de cei pe care i-am vazut în Cluj, Sibiu, Bucuresti, de cei care au avut o atitudine, o voce și ambiția de a își expune public opinia. Nu cred că au fost mânați de vreun interes politic ci mai degrabă de unul social, iar asta arată a muguri de societate civilă activăși implicată. Identificarea acestei energii cu una sau alta dintre părti pare mai puțin relevantăși aproape că nu ar trebui făcută acum, raportat la actul în sine.
Adevăratul câștigător
La momentul în care scriu asta, rezultatul evenimentului e deja final și cunoscut, însă cred căadevăratulcâștigător nu apare în niciun clasament, nici măcar nu a avut casetă pe buletinul de vot. El nu are procente ci doar suflet, nu are aparate de partid ci conexiuni sociale complexe bazate pe altceva decât slogane și lozinci, nu are colegi de breaslădubioși ce îl fac vulnerabil în fața adversarului, ci prieteni decenți ce îi conferăîncredere și îl motivează să meargă mai departe. Lucrurile acestea vor schimba Româniaîn bine, nu un partid sau altul, nu un candidat sau altul. Istoria are cursul ei, politicienii nu pot schimba major asta, milioanele de oameni însă da. O demisie nu îți umple sufletul de bucurie așa cum o poate face un copil care cântă imnul țării tale, un câștig al candidatului preferat nu te face automat un om mai bun. Dar 22 de milioane de gesturi mici pot modela fundamental parcursul unei națiuni, o pot urca pas cu pas pe scările abrupte ale evoluției, iar clasa politică nu va avea de ales decât sățină pasul, e prea evident când se rămâneîn urmă.
Romania a redescoperit o energie care nu st ăîn buzunarul nici unui politician, ci în milioane de mințiși suflete și care poate reporni motoarele prăfuite ale unei țări care are imensă nevoie de ea.
