Închide

Imobiliare.ro: Preţurile cerute pe apartamentele din Cluj-Napoca se apropie de nivelul de dinainte de criza imobiliară

EconomieTop News by Kristina Reştea - nov. 06, 2017 0 1322

Cluj-Napoca este oraşul în care locuinţele s-au scumpit cel mai mult în ultimii 3 ani, arată datele unui portal imobiliar. Mai mult: scumpirile au fost atât de accelerate, încât preţurile solicitate de proprietari au ajuns aproape de nivelul la care erau înainte de criza imobiliară.

Încă de anul trecut, jucătorii din piaţa imobiliară spuneau că în Cluj-Napoca a ajuns să se vândă un apartament cu 1.800 de euro/mp, iar elementele care se simțeau în perioada de vârf a pieței de dinainte de criză se resimt nu doar la nivelul prețurilor: se vând, din nou, locuințe în șantier şi chiar se dau avansuri unor dezvoltatori care nu au nici măcar autorizație de construire

Menţionăm că analiza portalului Imobiliare.ro se referă la preţuri cerute în ofertele intermediate de portal, nu la preţuri de tranzacţionare.

În al treilea trimestru din 2017, prețurile solicitate pentru locuințele scoase la vânzare la nivel național s-au menținut, per ansamblu, la un nivel relativ constant față de cele trei luni anterioare, relevă cel mai recent raport de piață realizat de Analize Imobiliare, platforma dezvoltată de Imobiliare.ro. Autorii analizei menţionează însă că stagnarea se datorează în mod exclusiv tendinței de ieftinire consemnate de apartamentele din București. Cele din restul țării s-au apreciat, per ansamblu, cu 3,5%, iar casele s-au scumpit atât în București (cu 3,7%), cât și în țară (cu 3,9%).

În majoritatea marilor orașe ale țării, prețurile solicitate pentru apartamentele disponibile spre vânzare au continuat, pe parcursul celui de-al treilea trimestru, să recupereze din scăderea consemnată în perioada de criză. Excepţie face Bucureștiul, unde pe acest segment de piață a avut loc un declin de 1,1%, până la o medie de 1.230 de euro pe metru pătrat util. „De notat este că cel mai mare oraș al țării a recuperat până acum cel mai puțin din declinul provocat de recesiune, nivelul de acum al prețurilor fiind cu 39% mai mic comparativ cu trimestrul al treilea al anului 2008”.

La polul opus față de Capitală se află Cluj-Napoca, unde pretențiile vânzătorilor s-au majorat cu 6% în ultimele trei luni. Valoarea actuală, de 1.410 euro pe metru pătrat util, este cu 16,6% mai mare decât cea valabilă în perioada similară din 2016. În orașul de pe Someș locuințele s-au scumpit cel mai mult în ultimii trei ani, reușind astfel să recupereze aproape integral scăderea suferită în perioada de recesiune. Astfel, prețurile solicitate în prezent de vânzători sunt cu 46,9% mai ridicate decât în T3 2014 și cu doar 1,7% mai mici față de T3 2008.

În celelalte centre regionale s-au înregistrat creşteri moderate.

Mai multe informaţii AICI

Cererea de apartamente e încă la un nivel ridicat, în Cluj-Napoca. Astfel, potrivit datelor Agenţiei Naţionale de Cadastru şi Publicitate Imobiliară, cele mai multe vânzări de imobile au fost înregistrate, în primele zece luni ale anului 2017, în București – 65.963, Cluj – 34.802 și Ilfov – 30.022. În primele zece luni ale anului 2017 au fost înregistrate, în toată țara, 512.935 de vânzări.

Citeşte şi:

Cât de repede am uitat de criza imobiliară: apartamente cu prețuri de vârf și vândute în șantier

şi

Doctor în economie, șef de firmă de audit din Cluj: vine o nouă criză imobiliară, perdanți vor fi cumpărătorii. Semnalul îl dau vânzările în fază de proiect, datorate de “lăcomia proprie ființei umane”

 

Nici un comentariu

Scrie un comentariu

author photo two

Kristina Reştea

Kristina Restea este reporter in echipa publicației online Actualdecluj.ro și are o experiență de 12 ani în presă. E absolventă a Facultății de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării, din cadrul Universității „Babeș-Bolyai”, secția Jurnalism. Anterior lansării proiectului actualdecluj.ro a scris pentru cotidianul local Ziua de Cluj, ca reporter în departamentul Economic.