Imobiliare.ro: Apartamentele cu 2 camere, favoritele chiriașilor. Cât plătesc locuitorii marilor orașe pentru închirierea unei locuințe?
ActualitateEconomieTop News by Actual de Cluj - nov. 29, 2024 0 123
București, 28 noiembrie 2024: Apartamentele cu 2 camere se află pe primul loc în topul preferințelor chiriașilor din marile orașe ale țării. Acestea atrag deopotrivă studenții, tinerii, dar și familiile aflate la început de drum, iar varietatea mare de astfel de proprietăți disponibilă la nivelul pieței ușurează procesul de identificare a unei locuințe care să bifeze cât mai multe dintre cerințele viitorilor chiriași. În marile orașe, apartamentele cu 2 camere ajung să se închirieze cu prețuri cu până la 200 de euro mai mari decât garsonierele și cu până la 1.050 de euro mai mici decât apartamentele cu 4 camere.
Imobiliare.ro a realizat o analiză a preferințelor potențialilor chiriași din marile orașe ale țării, dar și a prețurilor pe care le achită aceștia, cu accent pe cele mai scumpe și cele mai ieftine cartiere. Găsiți, mai jos, pe scurt concluziile analizei.
- Apartamentele cu 2 camere sunt cele mai răspândite pe piața închirierilor din marile orașe. Acestea atrag, în general, peste 40% dintre căutările realizate pe Imobiliare.ro la nivelul fiecărui centru regional major al țării.
- Garsonierele ocupă locul al doilea în topul preferințelor chiriașilor. În trei orașe din România – București, Cluj-Napoca și Brașov – ai nevoie de un buget similar, de 350 euro/lună, pentru a închiria o astfel de locuință.
- Apartamentele cu 3 camere sunt mai puțin căutate în rândul potențialilor chiriași. Aproximativ 20% dintre căutările realizate pe Imobiliare.ro de cei care au vrut să se mute cu chirie în ultimul an în oricare dintre cele mai mari șase orașe din țară au fost îndreptate spre acest segment al pieței. Excepție a făcut doar Iași unde numărul potențialilor chiriași interesați de aceste proprietăți a fost chiar mai scăzut. Pe piața închirierilor există un stoc mult mai mic de apartamente cu 3 camere comparativ cu cel de garsoniere sau de locuințe cu 2 camere.
- Cele mai spațioase apartamente de pe piața închirierilor sunt cele cu 4 camere. Acestea sunt și cele mai scumpe. Un record este atins în București unde plătești, în medie, 1.600 euro/lună pentru închirierea unei locuințe de acest tip. Astfel de proprietăți pot fi inclusiv penthouse-uri sau apartamente din vile aflate în zonele bune ale orașului.
- Cele mai scumpe orașe din țară sunt pentru chiriași București și Cluj-Napoca.
- Cartierul Primăverii din Capitală este cel mai scump din țară pentru închirierea unui apartament. Chiria medie atinge pragul de 2.000 de euro/lună.
- Cartierul Buziașului din Timișoara este cel mai ieftin pentru închirierea unui apartament, dacă ne raportăm la principalele șase centre regionale ale țării.
- Chiriașii se confruntă cu cea mai restrânsă ofertă de locuințe în Constanța. După scăderi repetate, aceasta a ajuns să includă pe parcursul trimestrului trecut doar 300 de proprietăți noi.
- Iași și Timișoara pot fi considerate cele mai ieftine orașe mari pentru persoanele care vor să se mute într-o locuință închiriată. Pentru o garsonieră în orașul de pe Bega plătești, în medie, doar 250 euro/lună.
“Creșterea cererii în marile centre regionale, dar și evoluția preferințelor chiriașilor, ca de exemplu apetitul pentru segmentul nou, sunt principalii factori care influențează piața chiriilor din România. Chiar dacă anul acesta am observat o tendință de stabilizare, nivelul încă ridicat al dobânzilor, instabilitatea economică și contextul general de neîncredere vor contribui la menținerea cererii la un nivel ridicat. Totuși, există discrepanțe majore în ceea ce privește costul de închiriere între marile orașe ale țării, Cluj-Napoca pe de-o parte, Timișoara și Iași pe de altă parte. Apartamentele cele mai căutate sunt cele bine conectate la infrastructura urbană, respectiv la o distanță scurtă față de metrou în București“, a declarat Daniel Crainic, director de marketing Imobiliare.ro.
Chirie în București sau în Cluj-Napoca: ce costă mai mult?
București și Cluj-Napoca rivalizează pentru poziția fruntașă în topul celor mai scumpe orașe din țară pentru chiriași. Preferințele celor interesați de închirierea unei locuințe sunt similare pe cele două piețe, dar prețurile încep să difere major odată ce ne orientăm atenția spre cele mai spațioase proprietăți la care au acces chiriașii.
Apartamentele cu 2 camere sunt favoritele românilor care vor să se mute cu chirie în Capitală, dar și în Cluj-Napoca. Aproximativ 41% dintre cei care și-au căutat în ultimul an o locuință de închiriat în București pe Imobiliare.ro și-au arătat interesul față de proprietățile de acest tip. Locuințele situate în orașul cu cea mai puternică piață imobiliară din vestul țării au atras 44% dintre căutările potențialilor chiriași de pe plan local.
Chiria medie solicitată pentru un apartament cu 2 camere este, în ambele orașe, de 550 euro/lună.
Garsonierele se poziționează pe locul al doilea în topul preferințelor viitorilor chiriași. Circa 32% din totalul căutărilor persoanelor care și-au dorit să se mute cu chirie în Capitală au fost îndreptate spre garsoniere pe parcursul ultimului an. În cazul orașului Cluj-Napoca, procentul a fost de 31%.
Și de această dată costurile aferente închirierii unei proprietăți sunt similare în cele două orașe, media situându-se în jurul sumei de 350 euro/lună.
În cazul locuințelor mai spațioase, cu 3 sau 4 camere, oferta este mai restrânsă decât cea a garsonierelor și apartamentelor cu 2 camere, iar prețurile cresc simțitor. Mai mult numărul efectiv de persoane interesate de închirierea acestor proprietăți este destul de scăzut.
În București, de exemplu, doar 20% dintre căutările potențialilor chiriași se îndreaptă spre locuințele cu 3 camere pentru care trebuie să plătească, în medie, 730 euro/lună, mai mult decât în toate celelalte principale centre urbane din România.
În Cluj-Napoca același segment al pieței atrage 21% dintre căutările potențialilor chiriași. Proprietarii au, însă, pretenții mult mai mici decât cei din Capitală. Un apartament cu 3 camere poate fi închiriat cu 690 euro/lună.
Cele mai scumpe apartamente din România sunt cele cu 4 camere din Capitală. În medie, pentru a închiria o astfel de locuință ai nevoie de un buget lunar de 1.600 de euro, chiar și aproape triplu față de cât ai plăti în alte orașe. Oferta pe acest segment de piață este, însă, extrem de limitată și atrage aproximativ 7% din căutări.
În Cluj-Napoca doar 4% din totalul căutărilor realizate de potențialii chiriași pe Imobiliare.ro au vizat acest tip de proprietăți. Chiria pe care o plătesc cei care au ajuns să se mute într-o astfel de locuință este considerabil mai mică decât cea din București, media situându-se în jurul valorii de 820 de euro/lună.
Scump vs ieftin în București și Cluj-Napoca
Diferențe majore sunt vizibile între cele două mari orașe, dacă analizăm chiriile medii solicitate de proprietarii din diferite cartiere.
În București, de exemplu, cel mai scump cartier în care poți închiria un apartament este Primăverii. Ai nevoie, în medie, de 2.000 de euro/lună pentru a te muta într-o locuință din această zonă exclusivistă a Capitalei. În Cluj-Napoca plătești mai puțin de 700 euro/lună pentru a te muta într-una dintre zonele cu cele mai scumpe proprietăți – Andrei Mureșanu sau Sopor.
Apartamentele cele mai ieftine pot fi găsite în Capitală în zona Costin Georgian – Lucrețiu Pătrășcanu din Sectorul 3. Ai nevoie de 380 euro/lună pentru a te muta aici cu chirie. Spre comparație, în cel mai ieftin cartier clujean, Mănăștur, aveai nevoie pe parcursul trimestrului trecut de un buget mediu de 500 euro/lună pentru a închiria un apartament.
Oferta extrem de variată din București, o caracteristică unică a orașului, este responsabilă pentru diferențele atât de mari pe care le putem observa la nivelul prețurilor. Dintr-un total de 44.900 de apartamente și case listate la închiriere în trimestrul III în cele mai mari șase centre regionale ale țării, 61% s-au aflat în Capitală. Discutăm despre 27.200 de locuințe. În Cluj-Napoca, orașul cu a doua cea mai extinsă ofertă la închiriere, au fost disponibile în același interval de timp doar 6.500 de proprietăți.
Cât de aproape este Brașovul să joace în ligile mari?
Cei care au vrut să închirieze o locuință în Brașov au avut de ales, pe parcursul trimestrului trecut, dintr-un total de 2.600 de apartamente și case. Oferta de pe plan local nu este doar cu mult mai restrânsă față de cea din București sau din Cluj-Napoca, ci este depășită inclusiv de cea din Timișoara și din Iași.
Dacă discutăm strict de locuințele noi, finalizate începând cu anul 2020, putem spune că Brașovul are a doua cea mai limitată ofertă din marile orașe. Doar 600 de proprietăți de pe acest segment au fost disponibile, în același interval de timp, la nivelul pieței locale.
Preferințele chiriașilor sunt, în mare parte, similare cu cele ale bucureștenilor sau clujenilor. Apartamentele cu 2 camere atrag cea mai mare parte a persoanelor interesate de închirierea unei locuințe. Aproximativ 45% dintre căutările din ultimul an ale potențialilor chiriași s-au orientat spre astfel de proprietăți.
Circa 30% dintre căutări au fost făcute pentru garsonierele disponibile pentru închiriere în Brașov, în timp ce apartamentele cu 3 și cu 4 camere au stârnit cel mai puțin interes.
În materie de prețuri, Brașovul are potențialul de a prinde din urmă, pe viitor, Bucureștiul și Cluj-Napoca. Proprietarii de garsoniere le solicită deja chiriașilor un preț similar cu cel practicat în aceste orașe. În cazul apartamentelor cu 4 camere ai nevoie încă de acum de mai mulți bani decât în Cluj-Napoca pentru a te muta cu chirie, media ajungând anul acesta în jurul valorii de 880 euro/lună în orașul de la poalele Tâmpei.
În cazul apartamentelor cu 2 și 3 camere prețurile practicate pe plan local sunt considerabil mai mici față de cele din București sau Cluj-Napoca. Un chiriaș are nevoie de 500 euro/lună, respectiv de 600 de euro/lună pentru a se muta într-o nouă locuință.
Zona Prund-Șchei este, conform datelor Imobiliare.ro aferente trimestrului III, cea mai scumpă pentru persoanele interesate de închirierea unei locuințe. Bugetul mediu necesar închirierii unui apartament este de 650 euro/lună. La polul opus se află zona Gării, dar și zona Florilor-Craiter unde se plătește, în medie, o chirie lunară de 400-435 de euro.
Oferta scade, iar competiția dintre chiriași crește în Constanța
Chiriașii din Constanța și-au putut alege, pe parcursul trimestrului trecut, o locuință din cele 1.800 de apartamente și case disponibile pe piața locală. Aceasta a fost cea mai limitată ofertă înregistrată la nivelul celor mai mari orașe din țară. În Cluj-Napoca, de exemplu, chiriașii au avut la dispoziție 6.500 de locuințe, iar în Iași 2.800.
Din total, doar 300 au fost apartamente sau case noi, finalizate începând cu anul 2020.
Competiția pentru cele mai bune locuințe cu cele mai accesibile prețuri este una destul de puternică pe plan local. Pentru fiecare proprietate de pe piața constănțeană au existat, în acest interval de timp, aproximativ trei potențiali chiriași.
De cele mai multe ori, prețurile solicitate de proprietari sunt mai mici față de cele aferente altor centre regionale majore, precum București, Cluj-Napoca sau Brașov. Bugetul mediu necesar închirierii unei garsoniere a ajuns, de exemplu, la 301 euro/lună, menținându-se cu circa 50 de euro mai mic decât cel aferent închirierii unei locuințe similare în cele trei orașe menționate anterior.
Un potențial chiriaș are nevoie, totodată, de un buget de 460 euro/lună pentru un apartament cu 2 camere, față de 500 euro/lună în Brașov sau de 550 euro/lună în București și în Cluj-Napoca. De menționat este și faptul că locuințele de acest tip sunt în topul căutărilor pe plan local. Aproape jumătate dintre căutările realizate în ultimul an de potențialii chiriași de pe piața constănțeană au vizat apartamentele cu 2 camere.
Apartamentele cu 3 camere pot fi închiriate, în medie, cu 600 euro/lună, un buget similar cu cel necesar unui chiriaș interesat de o locuință asemănătoare aflată în orașul de la poalele Tâmpei. Cele mai scumpe sunt apartamentele cu 4 camere care reprezintă și cel mai restrâns segment al pieței locale. Proprietarii solicită 800 euro/lună pentru acestea, cu 20 de euro mai puțin decât în Cluj-Napoca și cu 80 de euro mai puțin decât în Brașov. În București plătești dublu, dacă vrei să închiriezi o astfel de locuință.
Indiferent de număr de camere de care dispun, cele mai scumpe proprietăți din oraș sunt localizate în centru. Chiria medie cerută chiriașilor a ajuns, pe parcursul trimestrului trecut, la 700 euro/lună. La polul opus se află zone precum Abator (Far), Inel II sau Tomis II unde proprietarii se mulțumesc cu o chirie medie de cel mult 500 euro/lună.
Iași și Timișoara, cele mai ieftine mari orașe din țară pentru chiriași
Românii care vor să închirieze o locuință în Iași sau în Timișoara se pot considera norocoși pentru că acestea rămân cele mai ieftine orașe mari din țară pentru chiriași. Bugetul necesar pentru închirierea unei garsoniere este, de exemplu, de 300 euro/lună în Iași și de doar 250 euro/lună în Timișoara. Pentru un apartament cu 2 camere proprietarii solicită 420 euro/lună în Iași și 400 euro/lună în orașul de pe Bega.
Diferențele cresc și mai mult în comparație cu celelalte mari centre urbane în cazul apartamentelor cu 3 camere. Ieșenii achită, în medie, 500 euro/lună pentru o astfel de locuință, în condițiile în care în bucureștenii au nevoie de peste 700 euro/lună, iar brașovenii și constănțenii de 600 euro/lună. În Timișoara, chiria medie solicitată pentru o proprietate de acest tip este de doar 450 euro/lună.
Doar în cazul apartamentelor cu 4 camere Timișoara depășește capitala Moldovei în materie de prețuri. Un timișorean trebuie să-și bugeteze lunar suma de 649 euro pentru plata chiriei în timp ce un ieșean are nevoie de 620 euro/lună pentru a locui într-un apartament similar.
Pe lângă prețurile scăzute, cele două piețe locale dau dovadă și de o altă caracteristică interesantă. Chiar dacă balanța ofertei înclină, așa cum se întâmplă și în celelalte orașe mari din țară, spre apartamentele cu 2 camere care sunt mult mai numeroase la nivelul pieței, cererea se împarte aproape în mod egal între acestea și garsoniere, ceea ce indică faptul că prețul este principalul aspect pe care își bazează chiriașii deciziile.
Pentru a locui în zonele privilegiate ale celor două orașe, chiriașii trebuie să achite în ambele cazuri cel puțin 500 euro/lună. Zona Cetate este cea mai scumpă din Timișoara, suma medie solicitată de proprietari pentru închirierea unui apartament ajungând, în trimestrul III, la 520 euro/lună. Cele mai mari chirii sunt achitate în Iași de persoanele care optează pentru o locuință aflată în centrul orașului. Discutăm despre un cost mediu lunar de 500 de euro.
La polul opus se află cartierul Buziașului din Timișoara unde chiria medie solicitată pentru un apartament este de 300 euro/lună și zona Mircea cel Bătrân din Iași unde proprietarii le cer chiriașilor 380 euro/lună.
Despre Imobiliare.ro
Imobiliare.ro este site-ul de imobiliare din România cu cea mai mare încredere în rândul utilizatorilor. Imobiliare.ro promite celor care își caută o locuință, cumpărători și chiriași, cea mai bună experiență de căutare și îi ajută să ia cea mai bună decizie pentru a găsi casa ideală. Totodată, Imobiliare.ro este principalul furnizor de date și statistici imobiliare pentru presa din România, comunicând cu regularitate analize, rapoarte și indici despre evoluția pieței imobiliare.
Nici un comentariu
Scrie un comentariu
Articole similare
-
Bărbatul care ar fi vandalizat nu mai puțin de 23 de mașini pe o stradă din Cluj-Napoca, în urmă cu câteva zile, a fost surprins de o cameră de supraveghere
dec. 04, 2024 0
-
Csoma Bontond (UDMR): Va avea loc prima discuție între partidele PSD-PNL-USR-UDMR/Dacă nu lăsăm din orgolii, peste patru ani, extremiştii vor fi la 80%
dec. 04, 2024 0