Închide

Imobiliare: prețurile cresc în toată țara cu excepția Capitalei, în Cluj-Napoca sunt cele mai mari creșteri

Economie by Actual de Cluj - nov. 11, 2019 0 543

Prețurile apartamentelor scoase la vânzare continuă să crească în Cluj-Napoca, ajuns demult cel mai scump oraș din țară – unul dintre cele mai mari portaluri cu oferte imobiliare susține că prețurile din oraș au crescut cu unul dintre cele mai mari procente din toată țara, în doar o lună.

În medie prețurile în țară au crescut cu aproape două procente în ultima lună, de la 1.272 de euro pe metru pătrat util până la o medie de 1.296 de euro. ”Dintre marile oraşe monitorizate de Imobiliare.ro, cele mai semnificative majorări au avut loc în Cluj-Napoca şi în Iaşi, iar cele mai mici, în Constanţa şi Braşov”, arată imobiliare.ro.

Astfel, în Cluj-Napoca, prețurile au consemnat un avans de 2,2% în ultima lună, de la o medie de 1.640 de euro pe metru pătrat util, până la 1.676 de euro pe metru pătrat. ”Chiar dacă au fost inegale, creşteri ale preţului mediu solicitat au avut loc pe ambele segmente de piaţă analizate: apartamentele vechi s-au scumpit cu 1,9% (de la 1.656 la 1.688 de euro pe metru pătrat), iar cele noi cu 2,6% (de la 1.622 la 1.664 de euro pe metru pătrat)”, mai arată analiza.

Spre comparație, în Constanța prețurile au crescut cu 0,3%, în Iași cu 2%, în Timișoara – cu 0,8%, în Brașov cu 0,4%, iar în București acestea au scăzut, cu 0,2%.

Nici un comentariu

Scrie un comentariu

Tags