Închide

Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului, de la Mănăstirea Nicula, scoasă în procesiune

ActualitateSocial by Actual de Cluj - apr. 22, 2020 0 1850

Arhiepiscopia Clujului anunță că Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului, de la Mănăstirea Nicula, va fi scoasă în procesiune în orașele Cluj-Napoca și Bistrița, vineri, 24 aprilie.

„Pentru a oferi o mângâiere sufletească bolnavilor, care suferă în spitale sau la casele lor de pe urma noului coronavirus, dar și pentru a-i întări pe medici și pe cei care muncesc în spitale pentru ușurarea suferințelor fraților noștri, vom scoate în procesiune Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului de la Mănăstirea Nicula, vineri, 24 aprilie 2020, la sărbătoarea Izvorului Tămăduirii”, se arată în comunicatul transmis de Arhiepiscopie.

Icoana va fi purtată într-o mașină, în spațiul deschis din spate, în municipiile Cluj-Napoca, în intervalul orar 10.00-12.00 și în Bistrița, în intervalul orar 15.00-17.00. Mașina va circula fără oprire în zona spitalelor și a principalelor biserici.

„Credincioșii, medicii, personalul medical, precum și pacienții sunt rugați să respecte cu strictețe măsurile de siguranță sanitară și de distanțare, să nu iasă din case sau spitale, ci să urmărească întreaga procesiune de la ferestre, rugându-se Maicii Domnului”, se transmite în comunicatul de presă.

„Prin acest gest, vrem să-i asiguăm pe toți de întreaga solidaritate sufletească, de rugăciunile ierarhilor și ale preoților pentru tot sufletul creștinesc cel necăjit și întristat și mai ales de binefăcătoarea mijlocire a Sfintei Fecioare, prin icoana sa făcătoare de minuni, care aduce mângâiere în credință și întărire în nădejde”, susțin reprezentanții Arhiepiscopiei.

Nici un comentariu

Scrie un comentariu

Articole similare