Închide

Iaşi, destinaţie de business pentru firme din Cluj. Firmă de Resurse Umane care se extinde în Moldova: „Piaţa seamănă cu cea a Clujului de acum 5-6 ani”

Economie by Actual de Cluj - mai 12, 2017 0 1370

O firmă de Resurse Umane din Cluj îşi deschide filială în Iaşi, anunţă reprezentanţii companiei. Motivul: există piață, oameni şi companii care au nevoie de oameni. Oraşul a devenit atractiv pentru mai multe companii – în urmă cu doar o lună, un grup internațional cu sediu în Cluj, din domeniul IT, anunţa că îşi deschide sediu în acelaşi oraş.

Evolution HCC, o firma cu capital integral românesc, şi-a început activitatea în Banat, Timişoara, s-a extins în Transilvania, are acum sediu în Cluj-Napoca şi urmează să atace şi piaţa din Moldova, prin deschiderea filialei în Iași. Aceasta e proaspăt lansată: e operaţională de la jumătatea lunii aprilie. Reprezentanții firmei spun că au ajuns să înregistreze lunar o creştere cu până la 20% a numărului de clienţi. Aceștia vin din marile oraşe ale ţări, dar și din alte state europene, astfel că în primul trimestru al anului Evolution a ajuns la 150 de clienţi, pe mai multe linii de business: recrutare si headhunting,  dar și alte servicii de resurse umane, ca organizare de training-uri, teambuilding-uri sau evaluare de personal. Au găsit și o strategie. „Suntem într-un moment în care suntem foarte atenți la ce proiecte noi lucrăm, le luăm după analize riguroase. Ca să facem o analogie cu sectorul auto: poți să fii producător de calitate, mai scump sau să faci producție de masă. Am ales prima variantă și am constatat că e o opțiune care se poate valida și pe piața resurselor umane”, spun reprezentanții firmei de Recrutare.

După ce au ajuns în Moldova cu un curs de resurse umane, au constatat că piaţa de acolo oferă oportunităţi în domeniul recrutării de personal. „Foarte multe companii mari şi mici, naționale sau multinaționale, din zona tehnică, outsourcing  și IT au decis să deschidă filiale în Iași. Şi nu întâmplător – este o zonă unde sunt foarte mulţi oameni bine pregătiţi, cu facultăţi foarte bune, e o zonă cu oameni care au fost nevoiţi să emigreze în alte ţări sau în oraşe precum Cluj-Napoca, Timişoara sau Bucureşti. Am simţit acest lucru din discuţiile cu persoane de HR în cadrul cursului nostru de HR Premum, când am avut ocazia să întâlnim persoane din companii din Iaşi şi Moldova – au o foame de dezvoltare foarte mare. Oamenii îşi doresc să rămână acolo şi să lucreze în firme competitive, la proiecte interesante, să fie apreciaţi şi motivaţi în Iaşi. Şi de 3 ani încoace au acces la astfel de firme, atât româneşti, cât şi străine”, spune Geo Ivanov, CEO al companie de Resurse Umane Evolution HCC. Există o serie de companii care deja şi-au stablit sedii acolo, exemplifică acesta: Softvison, companie clujeană care a deschis birou şi în Iaşi după Timişoara, Bucureşti, XEROX, Continental, Amazon. E o listă care se completează anual.

 

 

Extinderea în Iaşi e în plan de ceva vreme pentru firma românească, spun reprezentanţii săi, deşi pe piaţa forţei de muncă activează companii puternice de HR. „De doi ani am vizat extinderea în aceea zonă şi am studiat foarte mult mediul bussines, locurile de muncă disponibile, dar şi mediul universitar, ca să vedem care este piaţa şi care e potenţialul. Am ajuns la concluzia că oamenii din acea zonă seamănă foarte mult cu cei din zona Clujului de acum 5-6 ani, sunt foarte bine pregătiţi şi îşi doresc să se afirme la ei acasă. Am decis că acum e nevoie de noi pentru că recrutarea a devenit dificilă şi acolo. Şi atunci intrăm şi noi în joc, chiar dacă e o piaţă pe care se bat companii multinaţionale şi firme puternice. În momentul în care rata şomajului e mare sau se găsesc oamenii uşor nu se vede sau nu iese în evidentţă cu adevărat valoarea firmelor de HR”, crede Ivanov. Domeniile vizate sunt cele tehnice, producţie, outsourcing, vânzări, accounting, IT, marketing, inginerie, pe poziţii de middle şi top managemnt, pentru recrutare şi headhunting de personal.

Vezi şi:

Companiile care ocupă noile birouri ale Clujului. Timișoara și Iașiul au bătut Capitala Transilvaniei la închirierea de spații (Studiu)

 

Şi IT-iştii merg la Iaşi

În urmă cu doar o lună, o altă companie cu sediu în Cluj, de data aceasta una americană, activă în dinamicul sector IT, anunţa că descide un birou la Iaşi. Asta în condiţiile în care piaţa clujeană e deja recunoscută ca fiind una extrem de competitivă, unde se dau mari bătălii pe cei mai buni oameni. 3Pillar Global anunţa aşadar deschiderea celui de-al treilea centru de dezvoltare IT din România – cel din Iaşi, care se alătură birourilor din Timişoara şi Cluj începând cu a doua jumătate a lunii mai. Compania americană a anunțat încă de anul trecut intenția de a-și extinde operațiunile prin deschiderea unui birou într-un alt oraș din România sau din regiune. Iași a fost alegerea desemnată de board-ul companiei, „după o lungă etapă de analiză care a luat în considerare mai mulţi factori”, dintre care: un centru universitar important, nivelul de calificare a specialiștilor IT și disponibilitatea acestora pe piața muncii, posibilitățile de extindere a operațiunilor, infrastructura orașului. “Am explorat o serie de opțiuni și am fost impresionați de tot ce are orașul Iași de oferit. Cu o viață culturală extrem de ofertantă, un număr mare de talenteși un sector tehnologic performant ce trece printr-o perioadă de dezvoltare accelerată, Iași este orașul ideal pentru a atrage noi membrii în echipă . Centrul din acestă regiuneva fi o componentă cheie a strategiei de creștere globală a 3Pillar Global”, a menţionat David DeWolf, CEO-ulcompaniei. Anul acesta, 3Pillar Global vrea să ajungă la 50 specialiști IT în centrul din Iași, urmând să depășească 100 până în 2018.

 

 

 

Nici un comentariu

Scrie un comentariu