Închide

Companiile care ocupă noile birouri ale Clujului. Timișoara și Iașiul au bătut Capitala Transilvaniei la închirierea de spații (Studiu)

EconomieTop News by Kristina Reştea - ian. 25, 2017 1 2050

Clujul se află abia pe locul 3 într-un clasament privind închirierile de birouri în 2016 din afara capitalei. Mai precis, Timișoara și Iașiul au luat-o înaintea Capitalei Transilvaniei pe piața de birouri, arată o analiză a consultanților de la ESOP.

Anul trecut s-au închiriat cu 53% mai multe birouri în afara Capitalei, decât în 2015, volumul total ajungând la 71.560 mp, potrivit analizei ESOP. Jumătate din această suprafață s-a închiriat în orașul Timișoara. Adică cât în toate celelalte orașe mari unde s-au încheiat tranzacții de birouri la un loc: Iași, Cluj-Napoca, Brașov, Arad și Pitești. Analiștii remarcă un fenomen nou pe piață, vizibil în 2016: marile companii de IT&C se extind simultan în mai multe orașe. Printre exemple: companiile Accenture (care a închiriat în 2016 birouri în București, dar și în Cluj–Napoca și Iași), Deloitte (care s-a extins în București și Timișoara), Ericsson (București și Pitești), HP (Cluj-Napoca și Arad) și Huawei (București și Timișoara).

Clujul, locul 3

În 2016, Timișoara ocupă primul loc în topul închirierii de birouri în afara Capitalei, cu un volum total de 35.795 mp, fiind orașul în care s-au și livrat suprafețe mari de birouri de clasă superioară. Pe locul doi în atragerea corporatiștilor s-a aflat orașul Iași (20.000 mp) și pe locul trei Cluj-Napoca (12.150 mp), arată analiza ESOP. S-au mai închiriat birouri și în alte orașe, dar la un volum total cumulat de spații mult mai mic față de fruntașe, sub 4.000 mp– în Brașov, Arad și Pitești.

Conform ESOP, în Cluj-Napoca au fost preferate proiectele Sigma Business Center (Zorilor), The Office (Bd 21 Decembrie – centru) și Liberty Technology Park (zona Gării). Cea mai mare tranzacție a fost închirierea unui spațiu de birouri cu o suprafață de 4.500 mp de către compania Accenture, în cadrul proiectului Sigma Business Center. Au optat pentru extinderea de sedii în Cluj în 2016 companiile Accenture, HP, Arvato, SIG Combibloc și Quest Global, potrivit ESOP.

Top 3 piețe de birouri din afara Capitalei, în 2016
or (mp)
Timișoara

35.795

Iași

20.039

Cluj-Napoca

12.150

Sursă: ESOP, Forum

Cu cei aproximativ 12.000 mp, Clujul ajunge, aşadar, abia la o treime din suprafaţa închiriată la Timişoara. Cum evoluează competiţia între cele două oraşe, pe piaţa de birouri? „În funcție de PIB, Timișoara a fost mereu în fața Clujului. Clujul a avut însă un ritm mai alert de creștere și are un mare avantaj: mai mulți studenți. La Timișoara se anunță o perioadă dinamică și în 2017 pe piața birourilor, cu cel puțin două proiecte de anvergură în derulare (unul al grupului ieșeanului Iulian Dascălu și ISHO dezvoltat de Ovidiu Șandor, dezvoltator alături de NEPI al proiectului The Office de la Cluj)”, menționează Daniel Crainic, marketing manager la Imobiliare.ro „În orice caz, se anunţă o perioadă bună, ambele orasş putând oferi o alternativă viabilă, ca infrastructură şi resurse umane, firmelor care nu sunt focusate exclusiv pe Bucureşti”, completează Crainic.

Sunt aşteptaţi jucători noi în 2017. „Cluj-Napoca, Iaşi şi Timişoara îşi consolidează poziţia de oraşe secundare de succes pentru industria de IT&Outsourcing, stocul de birouri, precum şi volumul închirierilor atingând praguri relevante. În 2017 vom asista atât la dezvoltarea şi consolidarea companiilor deja existente pe aceste pieţe, cât şi la intrarea unor noi jucători din capitală sau din afara ţării atraşi fiind de competenţele tehnologice în creştere, precum şi de ecartul între nivelurile de salarizare”, adaugă Dan Zaharia, senior consultant Extind, companie cu activitate pe piaţa de birouri din aceste oraşe.

În ceea ce privelte stocul de birouri, analizele arată că municipiul Cluj-Napoca are o poziţie favorabilă printre oraşele din România, dar e în urma altor oraşe din Europa Centrală.

Sursa grafic: Pinmagazine.ro

Sursa grafic: Pinmagazine.ro

Menţionăm că la Cluj se mai află acum în șantier câteva clădiri de birouri – printre cele mai mari proiecte în dezvoltare se numără etapa a treia din complexul The Office, dezvoltat în locul fostei fabrici Tricotaje Someșul (cu încă 18.500 mp) şi Novis Plaza. Acest centru ar urma să fie inaugurat în februarie și e amenajat în parcul industrial Tetarom I din zona Tăietura Turcului, după ce Transilvania Construcții a preluat clădirea abandonată care trebuia să fie inițial Global Plaza.

Marile centre universitare din România atrag ca un magnet companiile aflate în căutarea de tinere talente în special pentru domeniile IT&C, share services, call center, cercetare-dezvoltare, etc iar interesul companiilor pentru aceste orașe este în creștere, ceea ce va conduce la o efervescență pe piața de birouri din aceste zone pentru următorii cinci ani, spune Alexandru Petrescu, Managing Partner la ESOP Consulting l CORFAC International.

Potrivit datelor ESOP, în Timișoara, cele mai mari suprafețe de birouri s-au închiriat în proiectele de anvergură OpenVille, Bega Business Park și City Business Center, unele având prevăzute livrări de spații noi în această perioadă. Cea mai mare tranzacție de pe piața locală timișoreană a fost tranzacția Alcatel, care a închiriat o suprafață de 10.134 mp în proiectul Bega Business Park. Pe de altă parte, proiectul OpenVille a atras mai mulți chiriași mari care au închiriat împreună 14.373 mp. Printre companiile care au ales sedii noi de birouri în Timișoara se numără Atos, Autoliv, Alcatel, Continental, ACI, Huawei, Carpatair, Toluna, Sustainalytics, Deloitte.

La Iași, peste cinci chiriași corporate au ales proiectul Palas, care a prevăzut livrări de spații noi în 2016-2017. Cea mai mare tranzacție de pe piața locală din Iași a fost închirierea unui spațiu de birouri de 13.000 mp de către Amazon, în proiectul Palas, clădirea UBC 5. În Iași, orașul de pe locul doi în topul celor mai mari concentrări de birouri în 2016 au închiriat companiile Amazon, Accenture, Bittdefender, Softvision.

În 2017, estimăm că focusul companiilor va fi să se dezvolte în principale orașe unde pot fi găsiți tineri studenți sau absolvenți cu abilități multilingvistice și tehnice, cum ar fi Timișoara, Iași, Cluj, Brașov, Sibiu și unde piața de birouri este mai dezvoltată, iar in anii următorii expansiunea va continua într-un ritm mai accelerat și în alte orașe universitare cum ar fi Craiova, Constanța, Pitești, Arad, Oradea, Galați. În aceste orase secundare principalele opțiuni pe care le vor avea companiile vor fi să identifice dezvoltatori care pot livra clădiri de calitate și să semneze contracte de preînchiriere pentru a-și securiza spații de birouri la un nivel acceptabil de calitate”, completează Petrescu.

Un comentariu

Scrie un comentariu

author photo two

Kristina Reştea

Kristina Restea este reporter in echipa publicației online Actualdecluj.ro și are o experiență de 12 ani în presă. E absolventă a Facultății de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării, din cadrul Universității „Babeș-Bolyai”, secția Jurnalism. Anterior lansării proiectului actualdecluj.ro a scris pentru cotidianul local Ziua de Cluj, ca reporter în departamentul Economic.

Articole similare