Închide

Guvernul vrea să schimbe rapid zeci de legi care reglementează achizițiile publice, pentru a reduce riscul pierderii banilor din PNRR pentru autostrăzi și căi ferate

EconomieSinteză știri naționale by Actual de Cluj - mart. 09, 2022 0 287

Zeci de legi care reglementează achizițiile publice vor fi modificate rapid, prin Ordonanță de Urgență pentru a reduce riscul pierderii banilor din PNRR pentru autostrăzi și căi ferate, cele mai importante schimbări propuse fiind legate de scurtarea unor termene la licitații, clarificarea procedurilor la rezilierea contractelor sau obținerea mai rapidă a unor avize tehnice, scrie Economedia.  Proiectul de OUG pe care l-a prezentat Ministerul Transporturilor prezintă o adevărată „revoluție” a legislației.

„Prin Planul Național de Redresare și Reziliență au fost configurate drept rezultate așteptate: 429 de kilometri de autostradă construiți; 52 de stații electrice construite (cu 264 de puncte de încărcare); 625 ha de perdele forestiere liniare în lungul autostrăzilor nou construite; 48% din punctele negre eliminate; 18 parcări securizate implementate în lungul autostrăzilor nou construite; 429 kilometri cu sistem ITS instalat la care se adaugă și operaționalizarea sistemului ITS pe alte sectoare de autostradă deschise traficului. Pentru proiectele rutiere propuse, cuantumul total al finanțării din fonduri PNRR este de 2727 mil. EUR. Prin PNRR s-a stabilit drept termen de finalizare a proiectelor anul 2026, iar ca termen pentru semnarea contractelor de lucrări este anul 2023, neîncadrarea în aceste termene asumate atrăgând blocarea finanțării pentru toate proiectele din componența de transport a PNRR”, arată proiectul.

În cazul rezilierii unui contract, lucrările ar putea fi continuate cu antreprenorul clasat pe locul 2, fără a mai fi organizată o nouă licitație.

Actualizarea costurilor pentru a acoperi creșterea prețurilor la materiale de construcții și energie va fi inclusă în clauzele contractelor cu termen mai mare de 6 luni: „Autoritatea contractantă este obligată să includă clauze de ajustare/revizuire a prețului, pentru contractele care se derulează pe o perioadă ce depășește 6 luni pentru lucrări și 24 de luni pentru servicii/furnizare”.

Articolul integral AICI

Nici un comentariu

Scrie un comentariu

Articole similare