Închide

Guvernul a adoptat ordonanța de urgență privind reducerea cheltuielilor publice. Care sunt principalele măsuri

Economie by Kristina Reştea - mai 12, 2023 0 326

Proiectul de ordonanţă care prevede o reducere cu 10% a cheltuielilor cu bunuri şi servicii în instituţii publice, interdicţia ca acestea să achiziţioneze autoturisme, mobilier şi birotică, oprirea angajărilor la stat, cu unele excepţii, înjumătăţirea numărului de posturi din Cabinete şi Cancelarii a fost azi pe masa Guvernului, în şedinţa Executivului. Măsurile ar urma să ducă la o reducere cu 5,33 miliarde de lei a cheltuielilor de la buget. Ministrul de Finanțe, Adrian Câciu, a explicat ce măsuri diferă față de forma apărută în transparență decizională.

“A fost eliminat articolul legat de sporul de doctorat, acest aspect există și în legea salarizării, o complicare a accestuia nu e oportină, în noua lege se va clarifica mai concret cum se va acorda sporul de doctorat. Pe partea de achiziție de autoturisme și mobilier s-a introdus o prevedere care spune că la data intrării în vigoare a ordonanței, procedurile de achiziție încetează dacă nu a fot parcursă etapa de comunicare a rezultatului procedurii. Rămân în derulare cele care au comunicat rezultatele procedurii. Nu discutăm aici de achiziții care sunt pe proiecte cu finanțare europeană, proiectele prin PNRR sau care fac obiectul acordului de împrumut cu Banca Mondială”, a spus Câciu.

Măsurile de intervenție asupra cheltuielilor ordonatorilor de credite includ: stabilirea de limite lunare de cheltuieli de guvern, cu derogare doar prin memorandum, reducerea cu 10% a cheltuielilor cu bunuri și servicii, mai puțin la Sănătate și Educație, interdicția achiziției de autoturisme, cu o excepție legată de programul Rabla pentru autoritățile care achiziționează autoturisme nepoluante. De asemenea, apare un instrument de flexibilizare a plății cheltuielilor restante către furnizorii de energie, în baza schemei de compensare care funcţionează potrivit OUG 27. Astfel, până când se pot echilibra sumele din Fondul de tranziţie, care se alimentează din veniturile excepţionale realizate de producătorii din sectorul energetic, ministerul Energiei şi Ministerul Muncii pot să achite facturile restante la furnizori, pe baza deconturilor venite de la ANRE, din bugetele proprii, din alte titluri de cheltuieli.

În ceea ce privește măsura legată de consilieri, Câciu a spus că în acest moment sunt în jur de 900 de astfel de posturi și se va rămâne cu 450.

Pe agenda şedinţei de Guvern s-a aflat azi o analiză referitoare la proiectul de ordonanţă de urgenţă privind unele măsuri fiscal-bugetare, prorogarea unor termene, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative

Amintim, ministerul Finanțelor a publicat, luni seara, proiectul de ordonanță de urgență care detaliază măsurile pentru reducerea cheltuielilor bugetare. Principalele măsuri sunt înghețarea angajărilor la stat, se reduc cu 10% cheltuielile cu bunurile și serviciile, se stopează achizițiile de automobile și mobilier, se limitează numărul de mandate în consiliile de administrație și se reduce cu 50% numărul de consilieri din cabinete.

Ministerul Finanțelor estimează că aceste măsuri vor duce la economii de numai 5,3 miliarde lei.

Nici un comentariu

Scrie un comentariu

author photo two

Kristina Reştea

Kristina Restea este reporter in echipa publicației online Actualdecluj.ro și are o experiență de 12 ani în presă. E absolventă a Facultății de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării, din cadrul Universității „Babeș-Bolyai”, secția Jurnalism. Anterior lansării proiectului actualdecluj.ro a scris pentru cotidianul local Ziua de Cluj, ca reporter în departamentul Economic.