Închide

Greva generală din învățământ, ziua trei: Premierul se întâlnește cu sindicatele și speră la o soluție care să conducă la încetarea protestelor

ActualitateAdministrație by Actual de Cluj - mai 24, 2023 0 140

Premierul Nicolae Ciucă a anunţat că va avea o întâlnire cu sindicatele din educaţie în această după-amiază (24 mai) şi că speră că împreună vor conveni asupra unei soluţii. Greva generală din Educație continuă, începând din 22 mai.

„Am avut întâlniri cu conducerea sindicatelor din educaţie, în această după-amiază (miercuri 24 mai, după amiază, n.r.) o să avem o altă întâlnire şi cred că împreună vom conveni asupra unei soluţii, pentru că am făcut apel în condiţiile în care am prezentat tot ceea ce s-a făcut în acest an şi jumătate pentru educaţie. Anul trecut am alocat 2 miliarde în plus la educaţie, anul acesta 6 miliarde, plus modul în care am gestionat şi vom gestiona în continuare procesul de reformă prin legile educaţiei şi banii care vin din PNRR, desigur, prin responsabilitatea noastră de a rezolva problema salarizării în educaţie, pentru că este absolut inacceptabil ca un profesor să îşi înceapă cariera pornind de la un salariu net de 2.500 lei şi prin noua lege a salarizării”, a declarat Nicolae Ciucă miercuri, 23 mai, la Vila Florica din Argeș, citat de digi24.ro.

Primul ministru s-a referit, în context, la legea salarizării, spunând că va fi devansată. „Ceea ce i-am rugat pe reprezentanţii filialelor sindicale a fost să înţeleagă că orice intervenţie a noastră acum va trebui după aceea corectată prin legea salarizării, care legea salarizării am asumat să o devansăm şi la data de 15 iulie, împreună cu Ministerul Muncii, să se intre în dialog cu toate categoriile profesionale, având educaţia şi sănătatea ca prioritate, şi în felul acesta să reuşim ca pe baza dialogului cu mediul asociativ, până pe data de 1 septembrie să finalizăm legea şi să intrăm cu ea în Parlament. Complementar la ceea ce am menţionat până acum şi ştiţi foarte bine au fost măsurile pe care le-am luat astfel încât să putem să asigurăm bonificaţiile necesare pentru profesorii debutanţi”, a mai afirmat Ciucă, citat de aceeași sursă.

„Nu a fost o negociere, a fost o întâlnire informală, faţă de ce se ştia nu am avansat, atâta că Guvernul a promis că va face nişte calcule. Nu ştim nimic concret deocamdată ce se va întâmpla. I-am invitat mâine la o şedinţă pe care o avem cu liderii din ţară, poate mâine vin cu o surpriză, dar astăzi nu avem nimic concret pentru a spune oamenilor, motiv pentru care greva continuă”, a subliniat marţi, 23 mai, după întâlnirea de la Guvern, Simion Hăncescu, preşedintele FSLI. El a precizat că reprezentanţii Guvernului au fost invitaţi miercuri, 24 mai, la sediul FSLI, la ora 17:00, la o şedinţă cu liderii celor trei federaţii sindicale.

„Mâine (miercuri n.r.) va fi o şedinţă a tuturor liderilor celor trei federaţii şi am invitat conducerea Guvernului. Invitaţia este către premier, către domnul Ciolacu, domnul ministru al Finanţelor, ministrul Muncii (…) Noi am solicitat, ca să fie limpede, ceea ce am cerut rândul trecut: un act normativ prin care să se acorde o mărire salarială până la intrarea Legii salarizării în vigoare. Rămâne de văzut dacă Guvernul va accepta”, a mai spus Hăncescu, potrivit Agerpres.

La rândul său, preşedintele Federaţiei Sindicatelor din Educaţie „Spiru Haret”, Marius Ovidiu Nistor, a reiterat că greva din învăţământ continuă deocamdată, singurii în măsură să ia decizia încetării ei fiind „doar colegii noştri”. „Poate mâine persoanele invitate, factorii decidenţi, vor veni cu o soluţie care să fie acceptabilă pentru colegii din teritoriu, o soluţie la problemele noastre. Discutăm cu liderii din ţară, care la rândul lor vor trebui să-şi consulte liderii şi membrii de sindicat. Azi a fost doar o discuţie informală şi faptul că vor căuta soluţii”, a spus Nistor. Pe de altă parte, reprezentanţii federaţiilor sindicale din Educaţie au anunţat că joi ar putea fi posibilă organizarea unui marş de protest. Preşedintele FSLI, Simion Hăncescu, spunea marți, 23 mai, că nu este exclusă o prelungire a grevei din educație pe mai multe săptămâni, dacă guvernul nu vine cu propuneri acceptabile. Până în momentul de faţă nu s-a conturat nimic acceptabil de către oameni, a mai spus reprezentantul sindicatelor.

Nici un comentariu

Scrie un comentariu

Articole similare