Închide

Grav accident în Jucu, două mașini implicate, traficul e blocat pe drumul european UPDATE 4 răniți după ce un șofer intră pe contrasens

ActualitateTop News by Actual de Cluj - sept. 27, 2022 0 342

Grav accident în Jucu, două mașini implicate, traficul e blocat pe drumul european.

La fața locului s-au deplasat echipaje de urgență de la Inspectoratul pentru Situații de Urgență, detașamentul din Cluj-Napoca. În accident au fost implicate două autoturisme, iar într-unul dintre acestea se afla încarcerat un bărbat de 40 de ani. Folosind echipamentele speciale, pompierii l-au extras din mașina puternic avariată și l-au predat echipajelor medicale, acesta fiind conștient și cooperant. Totodată, trei tineri de 18, 19 și 20 de ani primesc la această oră îngrijiri medicale, având la o primă evaluare leziuni minore, după cum arată ISU Cluj. În sprijin a fost chemat și elicopterul SMURD de la Jibou, însă nu a mai fost necesară intervenția acestuia. La misiune iau parte două autospeciale, un echipaj SMURD de terapie intensivă mobilă și două ambulanțe de la Serviciul Județean de Ambulanță.

Știre în curs de actualizare

UPDATE Conform polițiștilor sosiți la fața locului, din primele informații, un bărbat în vârstă de 40 de ani, din Cluj-Napoca, ce se deplasa cu autoturismul pe direcția Gherla spre Cluj-Napoca, ajuns la km 21+646m, ar fi pătruns pe sensul opus de mers, intrând în coliziune cu un alt autoturism, condus de un tânăr de 19 ani, din Dej. În urma impactului, atât cei doi șoferi, cât și doi pasageri din autoturismul condus de tânărul de 19 ani, au avut nevoie de îngrijiri de specialitate, fiind transportați la spital.

Testările cu aparatul etilotest ale șoferilor au indicat rezultate negative.

Traficul rutier a fost blocat timp de aproximativ o oră.

Amintim, DN1C e al doilea cel mai periculos drum din Cluj din perspectiva numărului de accidente mortale sau grave înregistrate, după DN1E60.

Nici un comentariu

Scrie un comentariu