Închide

Grav accident de circulație azi pe al doilea cel mai periculos drum din Cluj, 3 răniți după ce un șofer intră pe contrasens

Actualitate by Actual de Cluj - ian. 25, 2020 0 2367

Grav accident de circulație azi pe al doilea cel mai periculos drum din Cluj, DN1C, unde trei persoane au fost rănite după ce un șofer a intrat pe contrasens.

S-a întâmplat între localitățile Coplean și Câțcău. ”Cauza accidentului este neadaptarea vitezei in curbă periculoasă, de către conducătorul auto care circula pe direcția Dej spre Baia Mare. Acesta a pătruns pe sensul opus, intrând în coliziune cu auto care circula regulamentar din sens opus. Persoanele ranite se aflau in auto condus regulamentar”, au explicat polițiștii prezenți la fața locului.

La locul accidentului au venit și un echipaj SMURD și două echipaje de ambulanță. ”Pompierii sosiți la locul evenimentului au găsit două autoturisme avariate și trei persoane rămase blocate într-unul dintre acestea”, a explicat purtătorul de cuvânt al pompierilor, Andrei Biriș. ”Au fost desfășurate operațiuni pentru descarcerarea bărbatului de pe locul șoferului și au fost folosite echipamentele speciale pentru a scoate, fără a agrava posibilele afecțiuni suferite, două femei rămase blocate în același autoturism. Cele trei persoane au fost preluate de către echipajele medicale și au fost transportate la spital pentru îngrijiri și investigații de specialitate. Toate erau conștiente și cooperante pe timpul intervenției pompierilor”.

Să precizăm că, după DN1E60, drumul DN1C între Cluj-Napoca și Dej e al doilea cel mai periculos drum din Cluj în ce privește numărul de accidente grave, arată statisticile Poliției.

Nici un comentariu

Scrie un comentariu

Tags