Grădiniță cu trei grupe pregătită de Primăria Florești în Tăuți/Obiectivul e în licitație
ActualitateAdministrație by Actual de Cluj - aug. 30, 2023 0 237
Primăria Florești a lansat o licitație pentru construirea unei grădinițe în Tăuți. Ofertele se pot depune până pe 12 septembrie 2023, ora 15:00. Valoarea estimată a investiției este de 3.283.759,49 lei fără TVA, iar termenul de execuție a lucrării este de 20 de luni de la semnarea contractului.
“Grădiniță va fi amplasată pe terenul școlii vechi din Tăuți într-un cadru verde și va deservi nu doar locuitorii din Tăuți, ci și pe cei din Florești”, arată primarul Bogdan Pivariu.
Grădinița va oferi 3 grupe de clasă pentru învățământul preșcolar și spații anexe. Suprafața totală construită va fi de 459.11 mp. Clădirea existentă va fi reabilitată, extinsă și mansardată parțial, pentru a asigura spațiile necesare.
Grădinița va dispune la parter de: o sală de grupă multifuncțională, filtru de primire, izolator, cabinet medical, hol cu vestiar, grupuri sanitare, oficiu, cameră tehnică.
La mansardă vor fi amenajate: două săli de grupă, birou administrativ, vestiar pentru personal, grupuri sanitare, hol cu vestiare.
“Principalele lucrări propuse includ reabilitarea, extinderea, mansardarea și etajarea parțială a clădirii existente, recompartimentarea interioară, înlocuirea finisajelor și tâmplăriilor, termoizolarea pereților exteriori, realizarea împrejmuirii și a amenajărilor exterioare. Acest proiect este un nou pas spre normalitate pentru comunitatea noastră și va oferi condiții moderne și adecvate pentru educația copiilor noștri”, a mai arătat primarul Bogdan Pivariu.
Acesta a oferit și câteva imagini simulate cu viitoarea grădiniță.