Închide

Goțiu și Ungureanu, scoși de pe locurile eligibile la alegerile parlamentare

ActualitatePoliticaTop News by Cosmina Fernoaga - oct. 11, 2020 0 1723

Cu un rezultat mult sub așteptări la algerile locale, de numai 12%, membrii USR-PLUS Cluj nu i-au iertat pe cei doi parlamentari, senatorul Mihai Goțiu și deputatul Mihai Ungureanu. La ședința Convenției județene de duminică seara la care au participat 119 delegați, au fost validate listele de candidați pentru alegerile parlamentare din 6 decembrie, iar cei doi nu se mai regăsesc pe locuri eligibile.

Conform informațiilor G4Media, Mihai Goțiu e de abia pe locul al doilea pe lista pentru Senat, iar Emanuel Ungureanu doar pe locul 5 pe lista la Camera Deputaților.

Oameni noi au fost incluși pe locurile principale la parlamentare, respectiv lista la Camera Deputaților este deschisă de o avocată de 32 de ani, Oana Murariu, membră PLUS Cluj, care nu a mai activat în politică. Ea este urmată de Viorel Băltărețu, 45 de ani, om de afaceri din Cluj, de asemenea reprezentant PLUS. Pe locul al treilea s-a poziționat un membru USR, Radu Molnar, iar pe locul al patrulea Elena Ciubuca. Actualul deputat, Emanuel Ungureanu este poziționat de abia pe locul cinci.

La Senat, lista este deschisă de un economist de 53 de ani, Cristian Bordei, de asemenea membru PLUS. Mihai Goțiu se poziționează de abia pe locul al doilea, iar fostul președinte al USR Cluj, Elek Levente se află pe locul al treilea.

Raportat la ultimele rezultate electorale, pe care mizează conducerea USR-PLUS, la alegerile din 6 decembie, formațiunile conduse de Dan Barna și Dacian Cioloș ar putea obține de la Cluj maxim un mandat de senator (prin redistribuire), și 3 mandate de deputați.

Goțiu și Ungureanu, out

În ciuda presiunilor efectuate la nivelul organizației clujene a USR-PLUS, a intervențiilor din spațiul public din ultimele zile, nici Mihai Goțiu și nici Emanuel Ungureanu nu au reușit să-și înduplece colegii pentru a fi sprijiniți și pentru a obține mai multe voturi, la ședința Convenției județene.

Potrivit informațiilor G4media, principala acuzație care li se aduce celor doi parlamentari se referă la maniera în care aceștia au considerat să-și creeze notorietatea individual, separat de interesele politice ale organizației clujene de partid. „Goțiu a intrat, pe ultima sută de metri, pe lista de candidați la Consiliul Județean Cluj, fără să fie prezent din timp în campania alegerilor locale. De asemenea, Ungureanu s-a luptat timp de patru ani să-și facă imagine doar pentru sine, fără să tragă pentru partid. Nu e de mirare că la alegerile locale el a scos un scor sub cel al partidului (Ungureanu a candidat pentru Primăria Cluj, obținând puțin peste 8% din voturi – n.red), a comentat o sursă din cadrul USR PLUS Cluj pentru G4Media.

Trebuie menționat că listele propuse de delegații USR PLUS urmează să fie validate de conducerea centrală a partidului.

Liderii USR-PLUS le mai reproșează celor doi parlamentari că organizația clujeană a pierdut mult teren în fața PNL Cluj, în ultimii 4 ani. Organizații din alte orașe, Brașov sau Timișoara, care în 2016 se situau mult sub potențialul USR Cluj, se mișcă acum la un cu totul alt nivel, având primari aleși în funcții.

Edificatoare, rezultatele din imaginea de mai jos:

Sursa G4

 

Vom reveni cu poziția celor doi parlamentari

 

Sursa foto: USR Clu

 

Nici un comentariu

Scrie un comentariu

author photo two

Cosmina Fernoaga

Este redactorul-șef al site-ului actualdecluj.ro, din aprilie 2014. A fost reporter pentru cotidianul Ziua de Cluj din martie 2005 până în aprilie 2014 şi redactor la Realitatea FM Cluj din martie 2012, timp de un an. Lucrează în presă din iulie 2003, când a debutat la cotidianul "Bună ziua, Ardeal". A absolvit Facultatea de Teatru şi Televiziune a UBB Cluj în 2004 şi Facultatea de Drept a Universităţii „Dimitrie Cantemir” în 2012.

Articole similare