Închide

Gheboasă se apără după prestația de la UNTOLD: „Versurile le-am scris fiind un copil, nu sunt cele mai bune. Am vrut să fug de foame, nu mă interesează că mă judecă lumea!”

Actualitate by Actual de Cluj - aug. 09, 2023 0 448

Gabriel, alias Gheboasă, artistul contestat după prestația de la festivalul UNTOLD și amendat de autorități pentru versurile melodiilor, spune că e nu e deranjat de valul de critici. La 21 de ani a ajuns să aibă milioane de următori pe YouTube și pe rețelele de socializare. „Nu îmi doresc să fiu niciun model, fac ce pot să trăiesc. Acum o duc bine, mă descurc, dar știu ce înseamnă să nu ai nimic, să nu ai pâine și nimic de mâncare”, spune Gabi potrivit g4media.ro.

Născut în Târgoviște, a fost abandonat de mamă după naștere, în timp ce tatăl său era la pușcărie. Statul l-a luat și l-a ținut o vreme. Apoi, băiatul a ajuns în grija unor asistenți maternali.

„Mi-au oferit toată dragostea și mi-au oferit educația cea mai importantă, cei șapte ani de-acasă.  Când m-au luat de la orfelinat, aveam râie. Sunt țigan. De ce m-ați luat pe mine atunci?, am întrebat-o peste ani, pe Luminița, mami, că așa îi spun. A zis că eram singurul copil de etnie din centru. Eram bolnav și ei m-au salvat. După mine, Luminița și Titi au mai luat doi copii, surorile mele,  care acum sunt la facultate”, spune Gabi.

Peste ani, tatăl biologic al lui Gabi împreună cu bunica lui, s-au adresat instanței. Copilul a fost redat familiei biologice.

„Tata mă voia, el și-a ispășit pedeapăsa, a plătit și e un om special. E tatăl meu și m-a vrut mereu, a suferit foarte mult. Îmi amintesc și acum când eram la familia mea adoptivă și ca să vedeți ce oameni sunt, mă duceau în vizită la peniteciar, să îl văd pe tata. Eram mic, mă ridicau în brațe și îl vedeam printr-un gemuleț la penitenciar. Apoi am ajuns la el și la bunica mea. Pe mama biologică am întâlnit-o, dar nu avem ce să ne vorbim. Nu avem nici o legătură”.

Gheboasă provine din cartierul numit Șerpărie, din Târgoviște. Acolo a crescut. „E un fel de Ferentari, dacă vreți. De-acolo sunt și acolo mă duc mereu cu drag, nu mă delimitez. Am trăit toată viața în sărăcie. Sunt țigan. La școală am fost mereu pus în ultima bancă, de la joacă eram exclus, am fost dat afară și de afară, dacă se poate spune asta. Adică mi se spunea să nu mai stau nici acolo. Mai aveam prieteni, încercam să ies mereu cu copii de români, auzeau părinții și ziceau: ăla e vagabont, ce cauți cu el? Asta e, așa a fost. Am cărat pepeni în piață, am făcut tot ce am putut să scap de foame. Am fost și în Cehia să muncesc, urma să muncesc, dar am luat țeapă și-am rămas în stradă, ca un boschetar și trebuia să mă întorc pe jos în România. Și m-am și întors”, susține artistul.

Înainte să cânte cochetase și cu fotbalul. „Nu am fost rău deloc. Eu am făcut fotbal profesionist la Chindia. Bănel Nicoliță mi se spunea, jucam banda dreaptă. Muzica m-a ajutat, însă, cel mai mult. În 2020 m-am apucat, practic. Nu m-am gândit niciodată sunt talentat, că am ceva în plus. Am pornit doar cu o poveste de viață, cu refuzuri pe toate palierele, cu etnia mea. Am făcut un clip de 3 lei și mă știau doar vecinii. Piesa a ajuns în 3 luni la 1 milion de vizualizări pe YouTube. Apoi am făcut altele și am unele cu 15-16 milioane, de succes. Eram un no-name, acum mă urmăresc milioane de oameni.  Am ajuns aici cu credința, eu cred în Dumnezeu și sunt convins că el m-a adus aici. Credința mea m-a adus, fomea și munca”.

În 3 ani de zile, adolescentul plecat din Șerpărie, Târgoviște, a ajuns pe scena UNTOLD, la unul dintre cel mai mari festivaluri din lume. Aici Gheboasă s-a ales cu un val de critici pe rețelele de socializare. Versurile obscene au fost indicele principal al acuzatorilor.

„Eu, în primul rând, nici nu visam vreaodată să ajung pe vreo mare scenă. Am fost la Untold, am cântat și toți de-acolo știau versurile, versuri apărute cu peste un an în urmă. Aceste versuri nu sunt cele mai bune, dar eu nu mă duc la vreun festival să educ copiii. Acei copii știau versurile. Am scris versrile copilărește, simplu, să prindă. Am fost  copil când le-am scris și sunt și acum un copil. Am o energie, am povestea mea și am făcut ceva simplu, care să mă ajute. Nu am furat, nu am dat nimănui în cap. Dacă versurile mele sunt acum problema… Așa pot să dau exemplu cu Paraziții, dar nu vreau să comentez eu, nu e treaba mea. Comentariile mi s-au părut o ipocrizie. Eu nu fac educație, ar fi culmea să pretind asta. Nu scriu poeme, nu m-am dus la un concurs de recitat poezii. Înainte de-a apărea Gheboasă, era doar Gabi care murea de foame și nu își permitea nimic. A apărut Gheboasă, iar de atunci mă descurc. Am făcut ce am putut eu. Nu regret nimic”!

Nici un comentariu

Scrie un comentariu

Articole similare