Gânduri în prag de Ziua Națională, ziua în care românii își aleg parlamentarii. Antreprenoarea din Cluj, Georgiana Ciceo, prima din familia ei care a mers facultate: De 8 ani de când am afacere cu bijuterii am văzut multe schimbări în bine/Să folosim votul ăsta pe care suntem norocoși să-l putem folosi ca să mergem spre vest, spre mai bine, nu spre “prăpăd”
ActualitateAdministrație by Actual de Cluj - dec. 01, 2024 0 74
Georgiana e, de profesie, arhitect, dar, cu câțiva ani în urmă s-a lansat în antreprenoriat, pe o altă pistă creativă și a demarat afacerea Monom, unde creează “bijuterii minimaliste, realizate manual”, cu o echipă care a ajuns acum la opt oameni. Tânăra arhitectă-designer studiază să extindă afacerea dincolo de granițele țării și, în preajma Zilei Naționale, a ținut să spună de ce a ales să rămână în România și de ce e inportant ca cei care votează să o facă informați și cu gândul la ceea ce generațiile din familiile lor au reușit să facă pentru ca în țară să fie mai bine.
„E perioada postărilor lungi. Dar e și perioada în care, în loc să ne învrăjbim și războim, e mai util să fim responsabili. Să ne spunem părerea și să încercăm să schimbăm ceva, fără elitism și aroganță (după cum am văzut duminica trecută, chiar și o opinie schimbată contează). Suntem toți datori cu asta. Am crescut într-o familie de muncitori (la propriu și la figurat), cu niște părinți care nu mi-au cerut decât să învăț și au avut răbdarea și reziliența să mă țină în școală, indiferent de cât de mare a fost efortul lor pentru asta. Am fost prima din familia mea care a mers la facultate. M-am (și m-au) educat și am reușit să îmi fac o mică afacere, care de 8 ani creează nu doar locuri de muncă, dar și produse de care lumea se miră că “le chiar facem noi”, “că sunt chiar produse în Cluj”, “chiar în România”. Nu e ușor și nu a fost niciodată, dar am ales să o fac în România. Și să rămân acasă. Am investit mult și mult din ce am investit au fost bani europeni. De 8 ani de când există monom am văzut multe schimbări. În bine. În piață, în mentalitate, în convingerile și căutările clienților, dar și în felul în care ne vede Europa. Tata a ieșit în stradă la Revoluție și a pornit la braț cu colegii lui din Sinterom (fabrica de bujii din Cluj) ca să avem noi un viitor mai bun. Mama lui, bunica mea, a fost ascunsă în pod de părinții ei când era fată tânără: veneau rușii în sat și “făceau prăpăd”. În istoria familiei mele, fiecare generație a făcut, atât cât a putut. În săptămânile care urmează trebuie să alegem să mergem înainte, nu înapoi. E ușor să devenim confuzi sau manipulați de media, e convingător un individ care vorbește mai pe limba noastră decât alții. Dar trebuie să căutăm și să ne documentăm mai mult. Un președinte care crede că Ucraina e o invenție, că apa ne transmite mesaje, dar nu prin plastic, că Putin e un lider bun, că femeile nu ar trebui sa aibă posturi de conducere, că bolile nu există și sunt o invenție a medicilor pentru că el nu vede virușii – e un eșec, nu o soluție. Un parlament extremist si needucat ne ține pe loc în cel mai bun caz. Cu rușii nu înseamnă fără război (pe care, să fim serioși, în afară de Putin, nu îl vrea nimeni). Moldova și Ucraina sunt dovada. Să folosim votul ăsta pe care suntem norocoși să-l putem folosi ca să mergem spre vest, spre mai bine, nu spre “prăpăd””, a scris Georgiana Ciceo pe Facebook.
foto alexandru chiș/Facebook