Gândul.ro: a murit milionarul clujean Sever Mureșan, într-un spital din Franța
Economie by Actual de Cluj - sept. 25, 2024 0 256
Sever Mureșan fusese transferat recent de familie dintr-un spital din România la o clinică din Dijon, Franța. Starea acestuia era extrem de gravă încă din țară, iar cadrele medicale de la clinica din Dijon nu au mai putut face nimic pentru a-l salva. Fostul milionar avea 75 de ani.
Trupul neînsuflețit al lui Sever Mureșan urmează să fie adus în țară, pentru a fi înmormântat la Câmpia Turzii, au precizat, în exclusivitate pentru Gândul, surse apropiate familiei fostului milionar.
Problemele grave ale lui Sever Mureșan s-au declanșat brusc în noaptea de 4 spre 5 iulie, când bărbatul a suferit un atac cerebral. În acel moment, medicii de la Spitalul Militar, primul loc în care a fost dus Sever Mureșan, au estimat că omul de afaceri are doar 1% șanse să trăiască, arăta recent publicația Libertatea.
Sever Mureșan s-a născut în 1948, la Câmpia Turzii, județul Cluj, și a fost în tinerețe un tenismen, devenit ulterior om de afaceri. Este cunoscut în special pentru activitatea sa în domeniul bancar și pentru implicarea în afaceri controversate în perioada de tranziție post-comunistă din România. A devenit o figură publică proeminentă în anii ’90, când a fost asociat cu privatizări și activități financiare care au generat scandaluri și investigații.
Sever Mureșan a fost inițial cunoscut ca jucător de tenis, activând la un nivel competitiv în anii ’70 și ’80. Deși nu a avut o carieră internațională remarcabilă în sport, tenisul l-a introdus în cercuri influente, care ulterior i-au permis să intre în afaceri după căderea regimului comunist.
Clubul Sportiv Dinamo deplânge trecerea la cele veșnice a lui Sever Mureșan, fost jucător al secției de tenis CS Dinamo și al echipei de Cupa Davis a României. Născut pe 23 octombrie 1948, Sever Mureșan s-a stins din viață noaptea trecută, în Franța, unde era internat după un AVC. Sever Mureșan a fost absolvent al Institutului de Educație Fizică și Sport și a devenit campion național cu Dinamo în 1968, în proba de dublu. Doi ani mai târziu, ajungea primul jucător profesionist român membru al ATP, fiind convocat la echipa de Cupa Davis a României. Devenit om de afaceri, după 1989 a adus și organizat în țară cel mai mare turneu de tenis, Open Romania.
În imaginea de mai jos, publicată de CS Dinamo, Sever Mureșan este al treilea din stânga, alături de Virginia Ruzici, Florența Mihai, Viorel Marcu, Radu Bădin, Irinel Santeiu, Bebe Almăjan și antrenorii Tudorel Bădin și Aurel Segărceanu.
După Revoluția din 1989, Sever Mureșan a intrat în afaceri și s-a remarcat prin implicarea în mai multe tranzacții financiare și privatizări, în special în sectorul bancar. El a fost președintele și proprietarul Băncii Dacia Felix, una dintre primele bănci private din România post-comunistă, înființată la Cluj. Aceasta bancă a devenit un simbol al tranziției economice, dar a fost implicată în numeroase scandaluri și probleme financiare.
În anii ’90, Sever Mureșan a fost investigat pentru fraude bancare și a fost implicat în mai multe procese legate de activitățile sale financiare. Banca Dacia Felix a intrat în faliment în 1996, iar Mureșan a fost acuzat de deturnări de fonduri, spălare de bani și alte activități ilegale. Aceste acuzații l-au transformat într-o figură controversată în spațiul public românesc.
Nici un comentariu
Scrie un comentariu
Articole similare
-
O femeie a fost condamnată ieri la Cluj la închisoare cu executare pentru violență în familie sub forma tentativei de omor, după ce și-a înjunghiat concubinul
ian. 23, 2025 0
-
Centura Timișoara Vest: CNAIR semnează vineri contractul cu Nurol (Turcia) după respingerea contestației contracandidatei din Cluj
ian. 23, 2025 0