Gabriela Ciot, despre proiectul administrației Bolojan de a reduce indemnizația pentru titlul științific de doctor: Un doctorat nu este un privilegiu administrativ, ci rezultatul unor ani de muncă intelectuală, evaluare națională și internațională și o contribuție la binele public
ActualitateEducaţie by Actual de Cluj - feb. 20, 2026 0 222
Critici multiple din zona academică, după ce administrația Bolojan a pus în transparență, miercuri, un proiect de Ordonanță de Urgență guvernamentală, „în varianta agreată în coaliție”, pentru reducerea indemnizației pentru titlul științific de doctor în anul 2026.
Din cadrul UBB Cluj, Prof.univ.dr.abil.Melania-Gabriela Ciot (Facultatea e Studii Europene) se declară dezamăgită de intenția Guvernului, subliniind că reducerea cu 47% a acestei indemnizații nu reprezintă o ajustare bugetară, ci mai degrabă o declarație a guvernanților despre cum înțeleg să valorizeze rolul cercetării și cunoașterii în societatea românească.
„Mediul academic românesc a acceptat deja – cu o remarcabilă reținere – reducerile salariale introduse în iunie 2025, continuând să predea, cerceteze, publice și să reprezinte România în rețelele academice internaționale, fără să transforme sălile de curs în arene de protest. Tocmai din acest motiv, propunerea actuală este profund dezamăgitoare. Un doctorat nu este un privilegiu administrativ, ci rezultatul unor ani de muncă intelectuală, evaluare națională și internațională și o contribuție la binele public”, transmite Gabriela Ciot, care este și conducător de doctorat.
Aceasta mai arată că „în țările care investesc cu adevărat în viitorul lor, resursa umană înalt calificată este protejată, nu descurajată”. „Nu este vorba de un detaliu financiar, ci de statutul educației și cercetării în proiectul național al României. Atunci când excelența este tratată în acest fel, universitățile riscă să devină spații de supraviețuire, nu de performanță. Respectul este reciproc. Comunitatea academică a dat dovadă de echilibru. Este rezonabil să ne așteptăm, în schimb, la o recunoaștere minimă a valorii cunoașterii” a mai spus Ciot, pe contul de facebook.
Conform proiectului propus, „în anul 2026 personalul care deține titlul științific de doctor va beneficia de o indemnizație în cuantum fix de 500 lei brut lunar. Suma se acordă numai dacă persoana își desfășoară activitatea în domeniul pentru care deține titlul și dacă are prevăzute în fișa postului atribuții obiective și cuantificabile care permit verificarea lunară a modului în care activitatea este valorificată suplimentar”.
Potrivit legii, indemnizația pentru Doctorat este de 50% din salariul minim brut pe țară, dar, în realitate, aceasta este plafonată la salariul minim din 2018, pe când salariul minim brut era de 1.900 de lei, adică 950 de lei brut pe lună, sumă ce a rămas aceeași în ciuda faptului că salariul minim a mai crescut în toți acești ani.
Noul proiect de lege prevede acum o scădere la 500 de lei brut, adică un net de 293 de lei – o tăiere de 47%. În Nota de Fundamentare, această măsură este motivată de angajamentele asumate față de Uniunea Europeană privind corectarea deficitului excesiv și reducerea treptată a acestuia sub 3% din PIB până în 2031. Documentul insistă pe necesitatea limitării cheltuielilor publice, a simplificării procedurilor administrative și a creșterii eficienței resurselor la nivel central și local, fără să prezinte vreun studiu de caz privind numărul exact al beneficiarilor sau vreo estimare privind economia bugetară care s-ar face în cazul implementării unui astfel de proiect.
