Închide

FRF: meciul România – Muntenegru se dispută pe Cluj Arena! S-a reluat și vânzarea biletelor

SportTop News by Catalin Suciu - aug. 25, 2016 0 604

Federația Română de fotbal a stabilit în urmă cu puțin timp că meciul de fotbal dintre România și Muntenegru se va juca pe Cluj Arena.

FRF a sistat vânzarea biletelor înainte de vizita unui reprezentant UEFA care a inspectat gazonul de pe stadionul clujean, iar astăzi a revenit asupra deciziei. Inițial, oficialii FRF luaseră în calcul mutarea meciului pe arena Dr. Constantin Rădulescu, din Gruia, dar după o analiză mai amănunțită s-a revenit asupra deciziei. Astfel, partida dintre România și Muntenegru, prima pe care echipa națională de fotbal o va susține în campania de calificare la Campionatul Mondial din Rusia, se va juca pe Cluj Arena, cum fusese stabilit inițial.

Meciul se joacă pe 4 septembrie, de la 21:45.

„Federația Română de Fotbal își respectă angajamentul luat față de suporterii clujeni și ardeleni prin decizia de a organiza la Cluj-Napoca partida România-Muntenegru din preliminariile CM 2018. Din această dorință, în urma inspecției UEFA cu privire la situația gazonului de pe Cluj Arena, FRF a solicitat și o analiză comparativă de specialitate din partea forului continental care să cuprindă și situația stadionului Dr. Constantin Rădulescu din Cluj-Napoca. Concluziile acestei analize comparative evidențiază avantaje și dezavantaje pentru fiecare dintre stadioane în perspectiva meciului din 4 septembrie, astfel că am decis ca partida de debut a “tricolorilor” în aceste preliminarii să fie găzduită de Cluj Arena. În același timp, avem încredere în capacitatea și disponibilitatea partenerilor noștri clujeni din cadrul acest demers organizatoric de a se asigura că suprafața de joc se va prezenta în condiții bune la ora partidei, posibilitate evidențiată și de raportul de specialitate al UEFA, în cazul unor eforturi susținute”, arată Federația Română de Fotbal într-un comunicat.

Bilete disponibile online și, începând de luni, la case
Vânzarea biletelor pentru meciul România-Muntenegru, 4 septembrie 2016, ora 21:45, care se va disputa pe Cluj Arena, a fost reluată.

Biletele sunt disponibile pe pe site-urile bilete.frf.ro și bilete.ro. Acestea pot fi achiziționate atât prin plata cu cardul, cât și ramburs. Singura varianta de achiziționare a biletelor în care poți alege locul pe stadion este cea online.

Prețurile biletelor la meciul România – Muntenegru
Peluze: 35 RON
Tribuna I: 150 RON
Tribuna II: 100 RON
Family Zone: 100 RON
VIP Etaj 3: 500 RON
VIP Etaj 4: 400 RON

De asemenea, începând de luni, 29 august, biletele vor putea fi achiziționate și de la casieriile Cluj Arena, astfel:

Luni – Vineri | 11:00 – 19:00
Sâmbătă | 11:00 – 17:00
Duminică | 11:00 – 21:45
Accesul în stadion se va face cu două ore înainte de fluierul de start al partidei, adică începând cu ora 19:45. Vă rugăm să veniți din timp pentru a evita aglomerația la porțile de acces.

Print-at-home, fără taxe suplimentare
Pe lângă opțiunea livrării (6 RON în București și 9 RON în țară), suporterii au și varianta print-at-home, prin care își pot imprima singuri biletul, fără costuri suplimentare. (IMPORTANT! În cazul achiziționării mai multor e-ticket-uri, e necesară printarea biletelor din toate link-urile recepționate pe adresa de e-mail).

Reduceri pentru copii în Family Zone
Deja obișnuita zonă dedicată familiei, Family Zone, se va regăsi și pe Cluj Arena, la meciul cu Muntenegru. În sectoarele din inelul 2 al tribunei a 2-a au acces doar fanii însoțiți de cel puțin un copil, beneficiind, în același timp, și de un discount: 5% – 2 bilete, 10% – 3 bilete, 15% – 4 bilete, 20% – 5 bilete. Reducerea se va aplica după plasarea comenzii. Accesul pe stadion al copiilor se face numai insotit de un bilet valabil. Pentru fiecare copil minor va fi emis un bilet care va trebui prezentat la porțile de acces.

Nici un comentariu

Scrie un comentariu

author photo two

Catalin Suciu

Este reporter pentru site-ul actualdecluj.ro, din aprilie 2014. Anterior a lucrat la cotidianul Ziua de Cluj din august 2011. A mai lucrat la cotidianul Monitorul de Cluj între octombrie 2006 și mai 2010, şi la agenţia de presă NewsIn în perioada martie 2007 – februarie 2009. Este absolvent al Facultății de Jurnalism din cadrul Universităţii „Babeș- Bolyai”.