Închide

Fratele preşedintelui Băsescu, reţinut în dosarul traficului de influenţă, riscă închisoarea

ActualitateRevista Presei by Actual de Cluj - iun. 20, 2014 0 260

Mircea Băsescu, fratele preşedintelui, a fost reţinut, joi seară, de procurorii anticorupţie, după ce a fost audiat în dosarul în care fiul lui Bercea Mondial îl acuză de trafic de influenţă. Fratele preşedintelui a ajuns la arestul central al Poliţiei Capitalei, urmând să fie prezentat, vineri, cu propunere de arestare preventivă la Tribunalul Bucureşti.
Fratele preşedintelui a fost reţinut de procurorii de DNA, potrivit cărora acesta a primit suma de 250.000 de euro de la un denunţător, prin intermediar, în schimbul promisiunii că va interveni pe lângă magistraţii învestiţi cu soluţionarea cauzei referitoare la infracţiunea săvârşită de tatăl denunţătorului, precum şi a altor cereri incidente în respectiva cauză, în scopul de a obţine o hotărâre favorabilă, fie condamnarea la o pedeapsă mai mică, fie punerea în libertate, informează mediafax.ro.

Nici un comentariu

Scrie un comentariu