Închide

FOTO/VIDEO. S-au adus bărci pe râul care traversează oraşul. Cum se vede apa, de pe malul Someş Delivery

ActualitateTop News by Kristina Reştea - iun. 17, 2017 0 2503

Cum a fost plimbarea cu barca? „A fost foarte tare! Acum vrem să mergem şi cu hidrobicicleta”, răspunde un tătic, în timp ce coboară din ambarcaţiunea care a revenit la mal de Someş. La mal de Someş? Da, chiar aşa: există ambarcaţiuni de agrement pe Someş, dar numai pentru două zile. În acest week-end se desfăşoară în oraş ediţia a treia a evenimentului care a adus locuri noi şi evenimente pe mal de apă – Someş Delivery, o manifestare pregătită de Fundaţia Cărtureşti, alături de MiniMASS şi Ordinul Arhitecţilor din România. În 2017, principala noutate este că se testează şi apa. E Someşul potrivit pentru pentru ambarcaţiuni de agrement? E doar unul dintre testele pe care le poate lansa un astfel de eveniment, care îţi arată pentru al treilea an consecutiv că un oraş traversat de un râu are ceva special în plus.

Evenimentele celei de-a treia ediţii a manifestării organizate pe Someş se desfășoară în 17 și 18 iunie, pe segmentul de râu dintre podul Garibaldi și puntea pietonală din amonte şi testează un concept despre care la Cluj se discută de mult: Someş navigabil.  Mai precis, anul acesta apar proiecte în care se poate interacționa direct cu apa – s-a lansat cu ceva timp înainte pontonul construit pentru SD și sunt pregătite alte câteva proiecte care utilizează în mod direct apa: ambarcațiuni, ecologizări cu înregistrare de sunete și metamorfoză în muzică (trash songs), insulă sau bărci luminiscente pe timpul nopții.

Vremea nu a fost prietenoasă în dimineaţa primei zile de eveniment, dar lumea s-a adunat chiar şi aşa pe malul Someşului. Alături de obişnuiţii locului – veniţi pentru jogging, plimbări de week-end cu cei mici şi cu căţeii – au sosit şi prietenii Someş Delivery, pregătiţi să înfrunte ploaia, cu pelerine galbene. S-a dat drumul şi la bărci – primii curajoşi au testat apele Someşului, iar alţii s-au instalat la balustradă, cu sau fără cafea. Sunt şi locuri de şezut şi muzică, s-a pus şi o masă (a bunei vecinităţi), de la care nu au lipsit cireşele şi, tot aici, cei mici pot încerca jocuri, cu vedere la apă.

 

Dar tot bărcile rămân atracţia principală, fie că încerci o plimbare, fie că alegi să le priveşti de pe mal:

 

Mihai Mateiu, coordonatorul Someş Delivery, ne face un ghidaj prin propunerile SD 2017. „Se pot testa mai multe lucruri pe Someş în week-end-ul acesta. În primul rând, poţi să te dai cu barca. E focusul acestei ediţii, pentru că ne aflăm într-o zonă care permite asta. Avem două pontoane, sunt canoe, bărci clasice şi hidrobiciclete”, enumeră Mihai. E Someşul navigabil? „Din punctul nostru de vedere e navigabil în sensul că poate primi ambarcaţiuni de agrement, nu vaporaşe sau mijloace de gabarit mai mare. Am discutat şi cu cei de la Apele Române şi nici ei nu cred că aşa ceva e posibil”, adaugă Mateiu. Coordonatorul SD spune că plimbările se pot face în deplină siguranţă pe acest sector din râul care traversează oraşul. „Aceasta este o porţiune cu debit controlat, prin ecluza de la podul Garibaldi, o porţiune unde putem avea un nivel al apei constant, iar curentul nu e atât de puternic. Oricum, s-au montat frânghii de siguranţă în aval, iar voluntarii se ocupă şi îi instruiesc pe toţi cei care iau ambarcaţiuni; sunt şi voluntari cu fluiere, care îi avertizează pe cei din bărci, în caz că depăşesc zona de siguranţă”, spune Mateiu.

Pontonul şi bărcile au alături şi alte instalaţii, pe mal. Spre exemplu, e Banca de sub nuc.

 

Pe malul dinspre Sala Sporturilor s-a mai construit şi „podul Hopa!”. „Acesta a fost gândit pentru tarversarea unui canal ce întrerupe aleea pietonală de pe malul apei. Am rezolvat o trecere acolo, ca să nu fii silit să urci din nou la pista de biciclete şi apoi să te întorci, cum se întâmpla până acum. Acest pod are o gradenă ce acoperă gura de canal şi care transformă un loc inestetic şi nefuncţional într-o zonă foarte plăcută”, explică Mihai Mateiu.

 

 

Mai e apoi pavilionul Someş Delivery, amenajat reutilizând materiale folosite şi anul trecut. Aici găseşti o terasă, cu scaune verzi şi oferta celor de la cafeneau Sisters, dar şi un stand Cărtureşti.

 

 

Căsuţa din copac e ascunsă în verde – loc de întâlnire şi de observare.

Până şi căţeii sunt intrigaţi de noua apariţie ascunsă:

 

O altă amenajare anunţată pe mal e scena Someş Delivery, care va găzdui concerte. Noaptea apare şi „Ophelia”, o instalaţie artistică ce îşi propune să atragă atenţia asupra apei cu o mică flotă de ambarcaţiuni luminoase.

Aproape de pod zăreşti o apariţie plutitoare nouă: „Insula”, creată din pet-uri, straturi de pământ şi vegetaţie – „un exercițiu de conștientizare a importanței protejării habitatului natural cât și la unul de revalorificare a memoriei sociale locale”, spun creatorii săi. Mai ales că la Cluj se desfiinţează insule. „Insula are două dimensiuni – cea de pe apă, care are funcţie de simbol, dar şi una socială şi ecologică. Echipa de proiect a adunat poveştile oamenilor, ale locuitorilor din zonă şi ale trecătorilor, iar aceste poveşti pot fi ascultate la căşti”, completează Mihai Mateiu.

Habitatul natural şi locuitorii de pe Someş

 

Urmează, pe malul celălalt, Cinema Capitol, cu proiecţii, iar proiectul Trash Songs adună sunete din apă şi imagini din zonă, ce vor fi apoi folosite pentru improvizaţii cu muzică şi proiecţii. Cortul miniReactor are atelier şi spectacole pentru copii, iar Nature Desk vrea să aducă un loc de muncă pe malul apei. Chiar şi cei de la localul vecin, Cotton, s-au alăturat, cu şezlonguri îngropate în malul de pământ. Sunt anunţate mai multe evenimente: de la lansări de carte la concerte de jazz sau cu DJ, dar şi o selecţie de scurt metraje, alături de cei de la Institutul Cultural Francez.

Ambarcaţiunile şi evenimente dispar de luni. Mai rămân însă în spaţiu, peste vară, o parte dintre amenajări: casa din copac, barca de sub nuc, pontoanele sau podul Hopa!

 

Locuitorii din zonă au început să se apropie. “Mi se pare excelent! Venim în fiecare an. E o idée foarte bună, păcat numai că toate astea sunt temporare, o lună – două. Şi partea de sus a fost aşa frumos amenajată, ar trebui să fie permanent aşa! E foarte plăcut şi Someşul e exploatat mult sub potenţial! Şi e aşa plăcută curgerea apei”, ne împărtăşeşte o doamnă care locuieşte în Grigorescu şi tocmai a “vizitat” Someş Delivery.

 

 

Cum a început Someş Delivery:

Harta

Harta conceputa de SD

 

Detalii despre toate evenimentele şi amenajările de pe tronsonul ediţiei de 2017 pot fi găsite AICI

Unele dintre activităţi au fost amânate sau ar putea suferi modificări din cauza condiţiilor meto nefavorabile.

Pe parcursul celor două zile se lansează proiectele din concursul Someș Delivery! Casa din copa, loc de joacă (Echipa: Boca Ștefania, Pop Catalin),  Nature Desks (Echipa: Ioana Biriș (NL) & Oana Hodade (RO)), Insula (Echipa: Daria Seușan – concept și construcție, Roxana Ocoș – concept, Oana Pop – micul grădinar, Grig Vulpe – tânăr antropolog, Flaviu Petean – micro-reciclator, Silvia Seușan – sociolog, Raluca Vadu – antropolog, Cosmin Moise – sociolog, Anda Iosip – botanist, Andrei Bobiș – sunetist), Ophelia (Artist: Marius Bucea), Capitol Cinema (Echipa Save or Cancel: Cristina Popa – designer social, Andrei Racovițan – arhitect, Alexandru Iacob – fotograf), Somn la Someș (Artist: Alina Andrei), Trash Songs (Echipa: UNIVERSAL PLEASURE FACTORY: Panna Adorjáni, Kinga Ötvös, kata bodoki-halmen, Dániel Láng, Zenkô Bogdán)

Nici un comentariu

Scrie un comentariu

author photo two

Kristina Reştea

Kristina Restea este reporter in echipa publicației online Actualdecluj.ro și are o experiență de 12 ani în presă. E absolventă a Facultății de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării, din cadrul Universității „Babeș-Bolyai”, secția Jurnalism. Anterior lansării proiectului actualdecluj.ro a scris pentru cotidianul local Ziua de Cluj, ca reporter în departamentul Economic.

Articole similare