Închide

FOTO/VIDEO Muzica veselă şi Someşul „trist”, la festival cu mici şi bere. Plus lounge cu picnic pe mal de apă

ActualitateTop NewsUncategorized by Kristina Reştea - sept. 11, 2016 1 1356

Mai întâi treci pe lângă stadion. Pe Cluj Arena se joacă meci de Liga a IV-a („U” Cluj – Unirea Tritenii de Jos), care se încheie cu scor de handbal: 12-0. Câţiva paşi mai încolo, la Sala Polivalentă se joacă baschet, e Cluj City Cup. În paralel cu parcul Central şi complexul sportiv stadion-sală polivalentă, curge râul care traversează oraşul. Someşul e prins în gunoaie. „Nu am văzut niciodată Someşul atât de murdar ca acum”, ţi-a spus cineva acum câteva zile. Şi nu poţi să nu te gândeşti cum Someşul e invocat ca axă centrală în strategia cu care Clujul vrea să ia titlul de Capitală Culturală Europeană în 2021.

dsc_3530

Aproape de Someşul verde-murdar, pe platoul Sălii Sporturilor e agitaţie colorată, învăluită în fum de mici şi grătare, cu muzică de fundal – başi de boxe, de la o scenă de pe mal de apă sau câte un sunet de chitară – de pe scena din cort. E Septemberfest, târg organizat de ProImage şi primărie, în 9-11 septembrie.

La intrare e „parcul de distracţii”: bule transparente pe apă, tobogan, maşinării rotitoare.

dsc_3566

dsc_3565

Lumini, luminiţe, culori strălucitoare şi ţipete de copii vin peste tine.

„Târgul de produse tradiţionale şi handmade” se oferă, cu nişte standuri şi jucării de lemn, prin zarva de târg. Se vând sticle de vin, borcane cu miere, dar şi baloane cu heliu, purtând, colorate, personaje de Disney.

dsc_3564

dsc_3532

dsc_3531

Dacă ai scăpat de zona cu „Un balon pentru domnişoara?” ajungi şi la „food court”. Mese lungi şi bănci de lemn, sub umbrele cu brand de sponsor-berar. Ai şi câteva căsuţe cu mâncare, de unde să alegi prânzul / cina de „serbare populară”. Un fresh costă 13 lei, un meniu cu hamsii, cartofi şi mici e aproape 25 de lei. Mai ai şi ofertă de cârnaţi vienezi ori de meniuri cu pui şi peşte. Nu sunt tocmai preţuri „populare”, dar locurile de stat sunt cam ocupate, aşa că dacă vrei masă, o împarţi cu vecini necunoscuţi şi, uneori, prietenoşi.

dsc_3539

dsc_3553

dsc_3549

E coadă la bere. Printre festvalieriii de Septemberfest sunt şi mai tineri şi mai puţini tineri, familii cu copii care fug după baloare şi câte un suporter cu fular alb-negru, ieşit flămând de la meciul „U”.

Nici primarul nu a ratat o tradiţională „baie de mulţime” la serbarea populară, unde a apărut însoţit de suita de la primărie.

Înspre parcul Babeş, un cort multicolor acoperă altă zonă de servit mâncarea: cu mese, bănci şi scenă pentru muzică Live.

„Folk”-ul e însoţit, în faţa cortului de nişte amenajări „country” – baloţi de fân, scânduri de lemn şi paleţi alcătuiesc decorul de stat pentru cei ce preferă altceva decât clasicele bănci de la mese. Aici pare a fi zona preferată de cei veniţi la festivalul cu mâncare alături de căţei.

dsc_3544

dsc_3546

dsc_3550

În apropiere de apă s-a instalat altă secţiune de Septemberfest. Aici e scenă cu muzică de DJei şi picnic improvizat.

„La festivalul berii era muzică populară”, se plânge cineva, cu privire dezaprobatoare spre tinerii aciuaţi în zona cu muzică de DJ.
Picnicul paşnic, cu bere, continuă însă nestingherit, vecin cu mesele unde se ia cina cu mici şi fripturi.

 

dsc_3556

Priveliştea spre Someş rămâne, totuşi, tristă, în ciuda veseliei de bâlci / lounge, instalată pe maluri.

dsc_3572

Vezi şi:

FOTO/VIDEO În târg, în municipiul Cluj-Napoca

Un comentariu

Scrie un comentariu

author photo two

Kristina Reştea

Kristina Restea este reporter in echipa publicației online Actualdecluj.ro și are o experiență de 12 ani în presă. E absolventă a Facultății de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării, din cadrul Universității „Babeș-Bolyai”, secția Jurnalism. Anterior lansării proiectului actualdecluj.ro a scris pentru cotidianul local Ziua de Cluj, ca reporter în departamentul Economic.

Articole similare