FOTO: “U” Mobitelco a pierdut și al doilea meci cu Sibiul. Echipa clujeană se îndepărtează de semifinalele campionatului
Sport by Catalin Suciu - apr. 26, 2014 0 245

Deși au condus și cu 15 puncte pe tabelă, baschetbaliștii de la “U” Mobitelco au fost învinși din nou de CSU Sibiu, de această dată cu 77-71.
Sibienii au astfel, 2-0 la general, în seria care se dispută după sistemul „cel mai bun din cinci meciuri” şi se vor califica mai departe dacă mai obțin un singur success în următoarele trei jocuri. Următoarele două se vor juca la Cluj,în Sala Sporturilor Horia Demian. Dacă Universitatea le câștigă pe ambele, decisivul se va juca din nou la Sibiu.
“Au fost două meciuri disputate, iar echipa care a avut mai multă claritate și-a fost mai liniștită, s-a impus. Sibiul a jucat, per ansamblu, mai bine decât noi. Consider că nu am avut prima șansă la aceste jocuri, Sibiul a terminat sezonul regulat pe locul 4. Noi ne luptăm în continuare, ne jucăm șansa la Cluj, sper să câștigăm următoarele două mecuri și să venim în decisiv la Sibiu”, a spus după înfrângere antrenorul Dorin Pintea.
Marcatori:
CSU Sibiu: Ceskovic 25, Bojovic 25, Lee 8 (8 rec.), Johnson 7 (5 rec.), Crăciun 5, Austin 3, Calotă 2, Nelson 2.
„U” BT Mobitelco: Kuburovic 22 (3 rec., 2 p.d.), Baciu 20 (12 rec.), Hargrove 12 (2 rec.), Lalovic 9 (2 rec.), Silvășan 4 (2 rec., 2 p.d.), Sparks 4, Medvedj (3 rec., 5 p.d.).
Nici un comentariu
Scrie un comentariu
Articole similare
-
CNA a dispus într-o săptămână eliminarea a 20 de postări care conțineau dezinformări. Acestea aveau peste 11 milioane de aprecieri
mart. 22, 2025 0
-
Piața rezidențială din Cluj la început de an. Analiza unei agenții imobiliare: Noi corecții de prețuri în februarie/ Sumele cerute sunt mai mari decât în urmă un an, dar au scăzut cu 18% față de momentul de vârf al pieței din 2024
mart. 22, 2025 0