FOTO Plaja urbană din Grigorescu e un loc bun pentru petrecerea unei vacanțe/Vamos a la Playa a demonstrat acest lucru, în cele zece zile de festival/Peste 25.000 de clujeni au savurat concerte gratuite, plăcinte sau multe activități pregătite de organizatori
ActualitateAdministrațieTop News by Actual de Cluj - aug. 07, 2024 0 155
Peste 25 000 de clujeni s-au lăsat convinși de asociația Urbannect să petreacă zile unice de vacanță pe plaja urbană amenajată pe malul Someșului, în cartierul Grigorescu în cadrul festivalului Vamos a la Playa.
Aflat la cea de a șasea ediție, festivalul care a consacrat ca amenajare urbană în Cluj-Napoca plaja de la Someș, a avut, potrivit organizatorilor, un aflux zilnic mediu între 2500 și 4000 de utilizatori în zilele în care au avut loc concerte. În cursul săptămânii, media a fost de circa 1500 de oameni, pe zi.
„Festivalul a avut un parcurs de zece zile, aducând pe plaja Grigorescu din Cluj-Napoca, atmosfera şi facilităţile unui sejur mediteranean. Acest eveniment şi-a declarat scopul de a activa noua amenajare a malului Someșului Mic, pe parcursul tronsonului Grigorescu al acestuia, demonstrând potenţialul de transformare a zonei într-o adevărată Plajă Urbană aşa cum poate fi aceasta întâlnită în multe din oraşele riverane ale lumii. Scopul nostru este de a demonstra că dacă avem o plajă urbană, merită să o transformăm timp de un sejur într-un loc de vacanţă pentru toți cetățenii orașului. Oamenii s-au putut bucura fără bilet de intrare, de muzică de calitate prin concertele susţinute de: Om la Lună, Luna Amară, Score Band, Ionuț Mangu, Dean Klooge, Be Right, Mano&Gregor Band, HoneyMoon, şi de Dj Set-urile lui: Electroclown, Blanilla, DJ Magda, Bogdan Roșca Zasmencu, DJ Muri, DJ Giulee”, au sintetizat reprezentanții Asociației Urbannect, cei care organizează festivalul.
În cele zece zile, clujenii s-au bucurat de activități, concursuri, ateliere de creație sau cursuri de streching. Plaja Grigorescu a găzduit o Adunare Parţială a Centrului Cultural Clujean și o Întâlnire a iubitorilor de drumeţii montane de la Outdoor Adventure Trekking și o Întâlnire a Clubului Cioplitorilor Clujeni.
„Ne-am bucurat să observăm o creștere vizibilă de la o zi la alta a procentului familiilor cu copii, al persoanelor de vârstă medie și ridicată și, de asemenea, de apariția unei constanțe din partea multor cetățeni a căror prezență a devenit recurentă, în multe cazuri chiar zilnică. Pe parcursul zilei, alimentarea cu energie electrică a fost asigurată prin intermediul panourilor solare, festivalul având ambiția de a fi unul cât mai sustenabil. După două zile de demontare a logisticii şi ecologizare, Plaja Grigorescu s-a întors din acest sejur mediteranean, revenind la tihna dupa-amiezelor riveranilor clujeni. A ieșit exact așa cum speram noi, un eveniment de familie, făcut de oameni pentru oameni, un loc de întâlnire a întregii comunități a orașului, care timp de zece zile a petrecut, seară de seară, timp de calitate pe malul râului, cu picioarele în nisip”, au arătat reprezentanții Urbannect.
Arhitectul Dan Clinci de la Asociație a ținut să mulțumească riveranilor din cartierul Grigorescu care au avut îngăduință pentru muzică și concerte până la ora 21.30, în zile în care acestea au fost programate. Potrivit lui, evenimentul a crescut față de 2016 și a reușit să activeze noul spațiu amenajat de Primărie la Someș, atât plaja cât și piațeta amenajată la strada B-dul 1 Decembrie unde au putut fi găsite produse ale membrilor Asociaţiei Meşterilor Clujeni sau un Food Point cu plăcinte, pizza, îngheţată, crispy, cartofi prăjiţi, porumb fiert şi altele.