Închide

FOTO Piaţa Muzeului cu târg de Crăciun: ce poţi primi la schimb cu o „faptă bună”

ActualitateTop NewsUncategorized by Kristina Reştea - dec. 12, 2015 0 1733

Un cuplu de tineri se mută la ţară, într-o localitate cu doar vreo 45 de locuitori. Ce se întâmplă mai departe? Cu mobilizare, câteva idei şi nişte fonduri europene (plus altele) se mai naşte un brand de bunătăţuri. De la Duruşa: miere, dulceţuri sau zaguscă ori alte minunăţii pe care părinţii şi bunicii noştriu le ştiu face de-o veşnicie, dar pe care generaţia nouă le ia drept delicatese. „Acolo e satul bunicului. Am locuit şi în Bucureşti şi în Cluj, dar tot timpul mă gândeam cât de frumos era acolo. V-aş putea povesti ore întregi despre proiect, intraţi şi pe Facebook”, ne zice chiar unul dintre cei care au gândit proiectul brandului, de la unul dintre standurile proaspăt instalate în Piaţa Muzeului. Aşa că de aici iei bunătăţuri produse locale, poţi chiar să le guşti şi să primeşti un pahar de suc de mere. Din ăla adevărat. „Oamenii erau obişnuiţi să le dea la animale. Le-am zis să le culeagă, să le ducă într-o localitate vecină şi acolo se face suc”, spune reprezentantul Road Runner Society.

Ceva mai încolo – iei vin fiert, la cană. De cealaltă parte – o steluţă de împodobit bradul, o brăţară („hand made”), un îngeraş construit din portative cu note muzicale. „Dacă le luaţi, bănuţii merg către familii nevoiaşe”, aflăm. 2 lei, 7 lei. Câţiva bănuţi de pus în cutie. Mai sunt câteva decoraţii de sezon. În Piaţa Muzeului e Târgul de Fapte Bune al Day 15, proiect de sub umbrela Capitalei Europene a Tineretului 2015. Cu puţină întârziere, câţiva reprezentanţi de ONG-uri s-au instalat în câteva dintre cele nouă căsuţe disponibile şi vând produse pentru câte o cauză. Vineri seara se mai atârnă luminiţele în copaci, pentru ca Piaţa Muzeului să îşi primească în sfârşit şi ea decor de Crăciun, fiind până acum vitregită. Căsuţele nu erau toate deschise în seara de debut a târgului, dar urmează ca „locuitorii” temporari să le ocupe, treptat. Târgul unde poţi să găseşti un cadou, la schimb cu o „faptă bună”, e deschis în perioada 11-20 septembrie.

„Cea mai mare aşteptare pe care o avem pentru acest târg este ca el sa devina parte integranta din planurile de sărbători de final de an din cadrul oraşului. Şi deja sunt ecouri din partea oamenilor ce deţin terasele din Piaţa Muzeului, ce ar vrea să-l ţinem mai mult de 20 decembrie pentru că animă locul”, spune arhitectul Răzvan Luca, reprezentantul echipei Day 15.

Care sunt cauzele şi ONG-urile înscrise:

H /\ /\/\ B /\ R.LiVE este un proiect Road Runner Society şi totodată piesa necesară unui angrenaj economic coerent pentru satul Duruşa. Și-au propus ca acest loc să deservească drept event house, bar de weekend, cinematograf și, cel mai important, cămară pentru produsele Duruşa Flavour, spun promotorii evenimentului. „Au desluşit taina făuritului horincii vrednice şi însemnătatea pământului lucrat cinstit, îndeletniciri pe care vor să le facă cunoscute. În acest context a prins contur şi Duruşa Flavour – un brand de produse locale făcute după datina locului, prin care RRS împreună cu comunitatea locală poate genera preambulul unei povești cu adevărat bune. Pe acest fond, H /\ /\/\ B /\ R va avea rolul de cămară/cooperativă pentru produsele Duruşa Flavour”.

PEDITEL 1791 este un call center pediatric național, care oferă sfaturi medicale în regim de urgență, nonstop. Serviciul Peditel 1791 este un serviciu dedicat părinților, care au nevoie de un sfat medical profesionist pentru sănătatea copiilor lor. Serviciul este inițiat și implementat de Fundația Părinți din România.

Proiectul „Din suflet de student” realizat de OSUT Cluj Napoca are ca scop strângerea de fonduri pentru ajutorarea a cel puțin 3 familii nevoiașe. „În urma proiectului le vor oferi șansa la un Crăciun îmbelșugat și bani suficienți pentru achiziționarea de rechizite școlare pentru noul semestru. De asemenea, un procent însemnat din suma strânsă va fi donată lui Andrei-Cătălin Zsilagyi, absolvent al Universității Tehnice din Cluj-Napoca, care este internat într-un spital din Belgia din cauza arsurilor suferite în tragicul accident de la clubul Colectiv din București. Banii vor fi pentru operația de reconstrucție a pielii pe care o va suferi”, precizează organizatorii.

 

Sursa foto: Day 15

Sursa foto: Day 15

Asociația Preventis are un proiect de prevenire a consumului de droguri și jocuri de noroc la copii și adolescenți. Proiectul se derulează în parteneriat cu Direcția de Asistență Socială și Medicală din cadrul Consiliul Local Cluj-Napoca.

Forumul Tinerilor Maghiari din județul Cluj (KIFOR) va strânge donații pentru copii orfani și nevoiași. Suma adunată din podoabele de Crăciun va merge către Fundația „Sfântul Francisc” de la Deva, pentru ca preotul franciscan Böjte Csaba să poată pregăti copiilor de la orfelinat un Crăciun îmbelșugat, precizează reprezentanţii asociaţiei.

Cluburile Rotaract din Cluj-Napoca  aduc „O cană de poveste”. Proiectul se află la a 4-a ediție, în fiecare an fiind prezente în comunitate cu această acțiune în apropierea sărbătorilor de iarnă. „Cauza aleasă în acest an adresează problema educației în mediul rural. Cluburile Rotaract din Cluj își propun să amenajeze o bibliotecă într-o școală din mediul rural, având la dispoziție și alte resurse obținute din donații – precum mobilier și calculatoare, pe lângă suma de bani pe care vor să o strângă la târg”, a transmis echipa Day 15.

Fundația pentru Implicarea Tinerilor aduce la târg proiectul YouthBank Cluj. „YouthBank oferă tinerilor un cadru în care ei să lucreze împreună și să ia decizii privind comunitatea din care fac parte. Anual la se formează o echipă de 15 liceeni care creează și administrează fondul YouthBank din care finanțează proiecte ale elevilor clujeni. În primăvara anului viitor, elevii clujeni vor fi încurajați să creeze proiecte prin care să contribuie la dezvoltarea comunității, vor aplica cu aceste proiecte pentru finanțare, iar echipa YB va finanța cu până la 2.500 de lei proiectele care îndeplinesc cel mai bine o serie de criterii. Astfel, banii strânși la târg vor fi direcționați spre implementarea unor proiecte ale liceenilor pentru comunitate”, se precizează în prezentarea proiectului.

ASTRU Cluj desfăşoară în fiecare an, în timpul vacanţei estivale activităţi educative pentru copii din mediul rural. „Scopul proiectului „Campusuri estivale 2016 – Și tu poți!” este de a crea un mediu atractiv necesar petrecerii timpului liber al tinerilor și copiilor din diverse localităţi rurale din județul Cluj. Mediu care să asigure susţinerea unui program de educaţie non-formală şi care să suplinească dificultăţile de petrecere a timpului liber în timpul vacanței de vară”, potrivit reprezentanţilor asociaţiei.

Sursa foto: Day 15

Sursa foto: Day 15

Nici un comentariu

Scrie un comentariu

author photo two

Kristina Reştea

Kristina Restea este reporter in echipa publicației online Actualdecluj.ro și are o experiență de 12 ani în presă. E absolventă a Facultății de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării, din cadrul Universității „Babeș-Bolyai”, secția Jurnalism. Anterior lansării proiectului actualdecluj.ro a scris pentru cotidianul local Ziua de Cluj, ca reporter în departamentul Economic.

Articole similare