Închide

FOTO Ce lucrări se mai execută în Parcul Feroviarilor a cărui modernizare a ajuns la 90%/Cum arată acum parcul

ActualitateAdministrațieTop News by Actual de Cluj - oct. 19, 2023 0 283

Lucrările de modernizare a Parcului feroviarilor sunt în ultima etapă, urmând a se încheia până la finalul anului, arată Primăria. Instituția a prezentat public un set de fotografii realizate în urma unei vizite de șantier a oficialilor primăriei din 18 octombrie.
„În această perioadă se lucrează la locurile de joacă, montarea de gazon continuă, finalizarea instalațiilor din pavilioane, aleilor, se realizează accesul la pasarela a doua pentru persoanele cu dizabilități. De asemenea, se montează pompele aeratoare în cele două lacuri și se finalizează amenajarea malului stâng (finalizare alei, hidroînsămânțare, montare balustradă). Urmează sesiunile de plantări din sezonul de toamnă. Pe lângă Parcul Feroviarilor, Primăria Cluj-Napoca a cuprins în lucrări modernizarea străzii cu același nume. La stradă lucrările din această perioadă cuprind montarea de pavaj în zona bisericii și montarea stâlpilor de iluminat. Urmează turnarea stratului de uzură la finalul lunii”, a scris primarul Emil Boc pe Facebook.

Parcul de 5,3 hectare care a intrat în modernizare în 2021 a ajuns la 90% lucrări executate, potrivit municipalității.

Proiectul de modernizare este realizat de Asiza Birou de Arhitectura (arhitectul Vlad Rusu) și implementat Asocierea Nord Conforest & Eco Garden Construct  în baza unui contract de peste 9 milioane de euro.
Primăria a postta un set de imagini cu lucrările deja executate în parc, lucrări care includ pe lângă amenajarea zonei verzi și modernizare străzii Parcul Feroviarilor și accesibilizarea malului Someșului.
De altfel, la începutul acestei luni, activiștii de la Someșul Nostru au postat mai multe imagini de pe șantierul Parcului Feroviarilor arătând că există foarte multe amenajări de lăudat, comparativ cu celelalte zone cu vedere la Someș modernizate sau în proces de modernizare în Cluj-Napoca.
Detalii:
Ce cuprinde proiectul de modernizare
– Amenajările propuse cuprind alei pietonale de acces pentru toate categoriile de utilizatori, spații plantate cu vegetație, arbori și arbusti, instalare gazon; iluminat general si arhitectural cu sistem LED; mobilier urban pentru odihnă sau pentru activităţi recreative.
– Plantări: 555 de arbori, 32.500 de arbuşti şi 5.500 de bucăţi flori perene
– Pe latura estică a parcului sunt prevăzute câteva movile artificiale din pământ, acoperite cu gazon și arbori, pentru asigurarea unei delimitări naturale faţă de strada Parcul Feroviarilor. În lungul acestor movile, pe fâşia estică a parcului, se propun rigole naturale deschise, cu rol de biofiltru, ca elemente integrante ale scenariului de preluare a apei pluviale din zonă. Aceste rigole se amenajează cu vegetație specifică zonelor umede, asigurând un caracter natural spre strada Parcul Feroviarilor.
– Lacuri de retenţie şi vegetaţie – S-au amenajat două lacuri de retenţie a apelor pluviale, sub forma a două zone umede. Vecinătățile acestor zone umede se vor planta cu vegetație tipică, ce va încuraja dezvoltarea și susținerea unui ecosistem specific.
Relaţie nouă cu râul Someş:
– Realizare două pasarele pietonale peste râul Someş. Pasarelele vor asigura traficul pietonal și velo peste râu, contribuind la noi trasee de traversare a zonei pe direcția est-vest.
– S-au propus racordări ale căii de rulare a pasarelelor cu aleile existente pe cele două maluri ale râului Somes, prin rampe care să asigure accesul tuturor categoriilor de utilizatori, inclusiv persoanelor cu dizabilităţi locomotorii.
– Malurile râului Someș sunt parte din proiectul de amenajare pe porțiunea din dreptul Parcului Feroviarilor pentru a se asigura accesul la apă. Prin aceasta amenajare râul va fi tratat ca parte componentă a parcului, cu atât mai mult cu cât prin proiect sunt propuse doua noi legături pietonale între cele doua maluri. Amenajarea este una naturală, cu alei din lespezi de piatră, vegetație, gazon și plantatii cu arbori și arbusti, iluminat cu sistem LED şi mobilier urban pentru odihnă.
– Amenajarea mai cuprinde pavilioane multifuncționale, sistem de irigații automatizat, toaletă automată – cu acces și pentru persoanele cu dizabilităţi.

Nici un comentariu

Scrie un comentariu

Articole similare