Închide

Fostul director al penitenciarului din Baia Mare a fost propus pentru arestare preventivă ieri de către Tribunalul Cluj, la cererea procurorilor anticorupție de la DNA Cluj, e acuzat de mai multe infracțiuni; psiholoaga penitenciarului e și ea cercetată penal

Actualitate by Actual de Cluj - nov. 23, 2022 0 85

Fostul director al penitenciarului din Baia Mare a fost propus pentru arestare preventivă ieri de către Tribunalul Cluj, la cererea procurorilor anticorupție de la DNA Cluj, e acuzat de mai multe infracțiuni; psiholoaga penitenciarului e și ea cercetată penal.

Procurorii DNA Cluj l-au reținut 24 de ore pe fostul director al penitenciaruliu din Baia Mare, Horia Ștefan Chiș, acuzat de folosire abuzivă a funcției în scop sexual, ultraj, purtare abuzivă și șantaj, toate în formă continuată; psihologul penitenciarului, Angela Carmen Kozma, e la rândul său acuzată de șantaj în formă continuată.

În ordonanța procurorilor se arată că, în cauză, există date și probe care arată că în ultimii doi ani Chiș ar fi pretins, în repetate rânduri, unei subordonate, ofițer de poliție, favoruri de natură sexuală, prevalându-se și profitând de situația de autoritate și de superioritate asupra victimei. ”Pe fondul refuzului persoanei vătămate de a avea o relație extraprofesională cu inculpatul Chiș Horia Ștefan, la data de 19 mai 2022, inculpatul ar fi exercitat acte de violență asupra persoanei vătămate în urma cărora au rezultat leziuni constatate de medicina legală, a căror gravitate a fost apreciată la 6-7 zile de îngrijiri medicale”, au arătat anchetatorii, care precizează că actele de violență s-ar fi produs chiar in biroul directorului.
Ulterior, în ultimele zile din mai, pentru a evita eventualele consecințe ale gestului său, respectiv evitarea unei anchete disciplinare și destituirea din funcție, precum și posibile urmări pentru situația sa familială, Chiș ar fi constrâns-o pe persoana vătămată să nu sesizeze Administrația Națională a Penitenciarelor (ANP), amenințând că atât victima, cât și penitenciarul vor avea de suferit. În acest demers, directorul penitenciarului ar fi fost susținut și de inculpata Kozma Angela Carmen, psiholog în cadrul penitenciarului.
”Mai mult de atât, la data de 7 iunie 2022, inculpatul Chiș Horia Ștefan ar fi amenințat persoana vătămată cu expunerea unor presupuse imagini compromițătoare pentru distrugerea credibilității acesteia”, arată anchetatorii de la DNA Cluj.

Cei doi au fost prezentați instanței Tribunalului Cluj cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.

Nici un comentariu

Scrie un comentariu

Articole similare