Închide

Fostul ambasador al României la Vatican susține săptămâna viitoare la Cluj o conferință pe baza relațiilor diplomatice dintre cele două țări

Actualitate by Actual de Cluj - feb. 07, 2024 0 184

Fostul ambasador al României la Vatican susține săptămâna viitoare la Cluj o conferință pe baza relațiilor diplomatice dintre cele două țări.

E vorba de profesorul universitar clujean Liviu-Petru Zăpârțan, care susține luni la ora 18 conferința ”Relațiile diplomatice România – Vatican”, în Sala ”Ion Mușlea” a Bibliotecii Centrale Universitare ”Lucian Blaga” din Cluj-Napoca. Aceasta va fi urmată de lansarea volumului ”Romania – Santa Sede: 100 anni di relazioni diplomatiche”, ediție îngrijită de Liviu-Petru Zăpârțan, apărută sub egida Ambasadei României la Vatican și a Academiei Române. Prezintă Vasile Pușcaș, Marius Bojiță, Ioan Așchilean, Ștefan Damian, Ion Tudor Felezeu și editorul Vasile G. Dâncu.

Cartea conține texte semnate de Klaus Werner Iohannis, Pietro Parolin, Paul Richard Gallagher, Liviu-Petru Zăpârțan, Ioan-Aurel Pop, Dumitru Preda, Roberto Regoli, Johan Ickx, Florentin Crihălmeanu, Maria-Ionela Cristescu, Ion Tudor Felezeu, Lazăr Comănescu, Francisco-Javier Lozano, Adina Lovin, și fotografii din arhiva istorică a Secretariatului de Stat al Vaticanului.

Zăpârțan a fost ambasador extraordinar și plenipotențiar al României pe lângă Sfântul Scaun și pe lângă Ordinul Suveran Militar de Malta între 2016 și 2021. În 2019l-a însoțit pe Papa Francisc în România.

Citește și:

Ambasadorul României la Vatican, clujeanul Liviu Zăpârțan, lansează carte pe tema celor o sută de ani de relații diplomatice dintre cele două țări

Nici un comentariu

Scrie un comentariu

Articole similare