Închide

Fondul de investiții care vrea să-i pună Clujanei pe tavă o fabrică de încălțăminte cu rețea de magazine, cu doar 1 euro: ‘România nu e competitivă în industria de încălţăminte’

Economie by Actual de Cluj - ian. 29, 2020 0 333

CEO-ul fondului de investiții care a pus pe masă o ofertă ultimei fabrici deținute de Stat din Cluj, Clujana, spune că România nu e competitivă pe această piață, din mai multe motive, și că doar consolidarea celor două mărci le-ar putea ajuta pe piață.

Rudolf Vizental e CEO-ul fondului de investiții ROCA, ce a propus fabricii Clujana să cumpere 66% din acțiunile unui producător de încălțăminte din Brașov, pentru doar 1 euro.  ”În industria în care acționează atât S-karp cât și Clujana, pentru a fi competitiv sunt necesare investiții constante sau consolidare. Pentru ROCA, implicarea în S-karp a însemnat familiarizarea cu ce înseamnă să fii producător de pantofi în România, să dezvolți o rețea de magazine și un canal nou de vânzare online. Creşterea salariilor, majorarea preţului la utilităţi, productivitatea mai slabă ca în China sau ca în alte ţări din Asia şi lipsa de tehnologie fac ca România să nu fie competitivă în industria de încălţăminte. În aceste condiții potentiala tranzacție ar avea ca rezultat o consolidare ce le poate asigura un avantaj competitiv. Brandurile sunt complementare ca segment de clienți iar în timp ce Clujana are capacitate de producție dar nu are o desfacere, S-karp are desfacerea de care aceasta are nevoie”, a explicat el.

Vizental a adăugat că e prea devreme pentru a vorbi de o tranzacție. ”Mecanismul în discuție este unul complex, de durată, implică mai multe etape și aspecte, ceea ce face ca o analiză a unui singur aspect să fie incompletă. Suntem într-o fază de formalități preliminare demarării tranzacției și mai sunt încă etape legale de parcurs și aspecte de negociat pentru toate părțile implicate. Condițiile mecanismului includ și preluarea de obligații precum și dezvoltarea ulterioară a businessului”.

Citește și:

Prea bun ca să fie adevărat? Un fond de investiții vinde participația majoritară a unei fabrici pentru 1 euro către Clujana

Nici un comentariu

Scrie un comentariu

Tags