Închide

Firma supranumitului „milionar fără chip” dă primăriei curent cu 1 leu/MW mai ieftin decât Electrica

ActualitateAdministrațieTop News by Luminiţa Silea - feb. 15, 2016 0 636

RCS&RDS este noul furnizor de energie electrică pentru primăria Cluj. Compania controlată de orădeanul Zoltan Teszari, supranumit de media „milionarul fără chip” va furniza primăriei energie, începând cu luna martie, cu 1 leu la MW mai puțin decât cea de la Electrica, vechiul furnizor.

S-a liberalizat piața energiei, să facem economie la facturile cu iluminatul public și clădirile, a propus anul acesta un consilier local (Ioan Bîldea – PNL) executivului primăriei după ce s-a uitat în ograda administrației liberale de la Oradea și a constatat că se poate. Primăria clujeană deja comandase un audit energetic și și-a negociat achiziția de energie pentru obiectivele proprii (iluminat public, clădiri, sistem de management de trafic) de la un nou furnizor, RCS&RDS, pe bursă, în ianurie. Va plăti cu un leu mai puțin pe MW decât la vechiul furnizor, Electrica Furnizare Transilvania Nord.

„În ianuarie, prin Bursa Română de Mărfuri, s-a contractat un furnizor nou de energie pentru obiectivele primăriei Cluj-Napoca. Prețul de furnizare este de 136,6 lei pe MW, iar furnizorul selectat este RCS&RDS. Prețul ofertat de Electrica, vechiul furnizor al primăriei a fost de 137,6 lei pe MW. La aceste tarife se adaugă accizele stabilite de ANRE. Da, s-a cumpărat cu 1 leu mai ieftin per MW, dar avem prin contract garanția că timp de un an de zile acest tarif nu se va modifica, indiferent de schimbările de pe piața energiei”, au informat reprezentanții primăriei. Aceștia spun că administrația analizează o formulă juridică în care să obțină un preț mai bun și pentru energia electrică pe care o consumă școlile și celelalte instituții din administrarea primăriei.

Compania RCS&RDS a intrat pe piața producerii de energie din 2012, iar din 2015 este furnizor autorizat de electricitate. Anul trecut, compania a bătut palma cu primăria Oradea pentru a amenaja o nouă rețea de distribuție de energie electrică. Deja compania a cumpărat mai multe parcuri fotovoltaice și furnizează energie mai ieftină firmelor de pe platforma industrială a orașului bihorean, primăriei, companiei de transport și chiar încearcă să intre și pe piața consumatorilor casnici. Primarul din Oradea, Ilie Bolojan estima, citat de media locală, că va face economii consistente la bugetul local, din parteneriatul cu RCS&RDS. Despre companie presa a scris că practică prețuri de dumping pentru furnizarea de energiei din dorința de a sparge monopolul Electrica.
În Cluj-Napoca, compania RCS&RDS are deja un contract cu primăria clujeană, după ce a preluat proiectul Duct City (rețeaua subterană pentru cablurile de pe stâlpi) controlat anterior de omul de afaceri Valentin Nica.

Potrivit auditului energet comandat de primăria Cluj și adjudecat către Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca, consumul orașului pentru iluminat public și clădirile pe care le administrează este de peste 12.700 de MW. Economia pe care o va genera la bugetul local noul contract cu furnizorul de energie se cifrează la câte zeci de mii de lei.

sursă foto: consilier local Ioan Bîldea – Facebook

 

 

Nici un comentariu

Scrie un comentariu

author photo two

Luminiţa Silea

Este reporter la ActualdeCluj.ro din aprilie 2014. A lucrat la cotidianul Ziua de Cluj de la lansarea sa, în 2004, până în aprilie 2014. A absolvit Facultatea de Jurnalism a universității "Babeș-Bolyai" în 2004 şi are două diplome de master - în Administraţie Publică la aceeaşi universitate şi în Comunicare şi Relaţii Publice la Şcoala Naţională de Studii Politice şi Administrative (SNSPA) Bucureşti.