Închide

Firmă mare de construcții din Cluj, trimisă în judecată de DNA, cu directorul său

Actualitate by Actual de Cluj - sept. 11, 2015 0 1107

Un om de afaceri cunoscut din Cluj e trimis în judecată de procurorii DNA pentru tentativă de înșelăciune și folosire de documente false pentru obținerea de bani europeni. În total în acest dosar sunt trimise în judecată nu mai puțin de 12 persoane și trei firme.

Procurorii DNA Alba au trimis în judecată 12 persoane acuzate de înșelăciune, constituire a unui grup infracțional organizat sau tentative, pentru a obține finanțări europene. Între aceștia e și directorul SC Construcții Napoca SA, Ștefan Dimitriu, dar și firma în sine. Dimitriu e acuzat de infracțiunile de tentativă la săvârșirea infracțiunii de folosire sau prezentare cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene, și respectiv tentativă la săvârșirea infracțiunii de înșelăciune. Pentru aceleași infracțiuni e cercetată și firma sa, arată DNA.

Procurorii spun că în perioada 2011-2014, în contextul derulării unor programe finanțate din fonduri europene, mai mulți inculpați din dosar – Costin-Gimi Palada, Luc Henri Marie Deniel și Cristina Tudorache  – ar fi constituit un grup infracțional organizat, la care au aderat și alți inculpați – Ziad Younes și  Ghassan Homsi, pe parcurs aceștia fiind sprijiniți de alți inculpați – Mihail Iordache, Simona Mariana Luther,  Mazen Bachir și Saad Khalil, toți având scopul declarat și urmărit de a obține, prin mijloace nelegale, finanțarea europeană și națională.

Astfel, arată DNA, în 6 aprilie 2011 între Ministerul Mediului și Schimbărilor Climatice, în calitate de autoritate contractată și SC Apa Canal SA Sibiu, în calitate de beneficiar, a fost încheiat prin Programul Operațional Sectorial de Mediu – POS Mediu 2007-2013, un contract de extindere și modernizare a infrastructurii de apă din județele Sibiu și Brașov, în valoare de peste 100 milioane de euro, dintre care 322 milioane de lei reprezenta finanțarea nerambursabilă asigurată de UE.
În cadrul acestui contract, SC Apă Canal SA Sibiu a încheiat un număr de 11 contracte de lucrări și patru contracte de servicii. În ceea ce privește contractul având ca obiect proiectarea, elaborarea documentațiilor pentru obținere avize și autorizații, DTAC, construcție „Stație de Epurare Ape Menajere Pentru Localitatea Ocna Sibiului”, s-a publicat anunțul SEAP nr. 139441/5.10.2012. Conform celor înscrise în anunțul de participare, contractul era finanțat în proporție de 76,54% fonduri europene.
Pentru calificare, în ceea ce privește procedura licitației, agenții economici trebuiau să demonstreze, sub sancțiunea excluderii, faptul că au o „experiență similară”, respectiv că „în ultimii cinci ani au dus la bun sfârșit lucrări de execuție a cel puțin unei stații de epurare a apei uzate cu o capacitate de minim 2000 PE”, în cadrul unor contracte de proiectare și execuție.
La licitația organizată în 4 decembrie 2012 s-a prezentat și SC De Construcții Napoca SA, care a și câștigat licitația, dovedind „experiența similară” prin susținerea acordată, în condițiile art. 190 din OUG 34/2004, de către de către un terț susținător, respectiv societatea comercială Butec Sal, înregistrată în Liban.
De documentația respectivă, întocmită în fals, s-au ocupat inculpatul Deniel Luc Henri Marie, un presupus reprezentant al terțului susținător împreună cu inculpata Tudorache Cristina, pe baza înțelegerii cu reprezentanții SC De Construcții Napoca SA, arată DNA. „Toate documentele întocmite în fals, care au produs efecte juridice, au fost autentificate la birourile inculpatelor Buzea Valeria Doina și Beșchia Georgeta Daniela, care și-au îndeplinit în mod defectuos atribuțiile de serviciu, prin încălcarea prevederilor legale referitoare la legalizarea diverselor acte”, mai arată procurorii, care subliniază că directorul firmei, Ștefan Dimitriu, avea cunoștință de această situație, pentru că a contrasemnat inclusiv documentele falsificate, „deși la dosarul de achiziție a fost identificată o împuternicire prin care era mandată o altă persoană pentru semnarea oricărui document din procedura atribuirii contractului”. În urma verificărilor efectuate a rezultat că această persoană nu a semnat niciun document în numele SC de Construcții Napoca SA.
Întrucât, pe parcursul executării contractului, s-au înregistrat nereguli și întârzieri, SC Apă Canal SA s-a adresat societății susținătoare, respectiv în vederea implicării acesteia în executarea contractului, conform prevederilor legale.
În urma acestei notificări reprezentanții SC Apă Canal SA au aflat că Butec Sal nu l-a împuternicit pe inculpatul Deniel Luc Henri Marie să angajeze societatea în acest proiect, că nu a acordat niciodată susținere tehnică către Societatea De Construcții Napoca SA, iar angajamentul ferm autentificat sub nr. 3875 din 18.12.2012 de Valeria Doina Buzea nu reprezintă realitatea. În continuare, reprezentanții firmei Butec Sal au precizat că ei înțeleg să nu-și îndeplinească obligațiile din contract. Urmare a acestei comunicări, la data de 31 decembrie 2013, SC Apă Canal SA Sibiu a reziliat contractul respectiv, arată DNA.

Citește și:

E oficial: Ștefan Dimitriu e cercetat de procurorii DNA. Ce condiții trebuie să îndeplinească să nu ajungă după gratii

 

Nici un comentariu

Scrie un comentariu

Articole similare