Închide

Festivalul Uniunii Teatrelor din Europa are loc în acest an la Cluj, după 11 ani de pauză. Tompa Gabor: ”poate cel mai marcant al vieții teatrale europene”

Cultură by Actual de Cluj - nov. 04, 2019 0 177

Festivalul Uniunii Teatrelor din Europa are loc în acest an la Cluj – la nu mai puțin de 11 ani de la ultima ediție, organizată tot aici.

Festivalul e organizat la Cluj de Teatrul Maghiar, al cărui director Tompa Gabor explică: ”anunț cu deosebită satisfacție că acest proiect al Festivalului Uniunii Teatrelor din Europa, care anul trecut ni s-a părut doar o utopie, reușește să revină după 11 ani de pauză din motive – mai ales economice – la Cluj. Încercăm să relansăm acest festival și în speranța continuității, deoarece acest festival a fost evenimentul poate cel mai marcant al vieții teatrale europene timp de foarte mulți ani, de la înființarea acestei organizații până în 2008 când tot aici la Cluj – și la București, într-o coorganizare cu teatrul Bulandra, teatru fondator al Uniunii – am reușit să organizăm acest festival”.

Viceprimarul din Cluj-Napoca, Olah Emese, spune că nevoia pentru asemenea festivaluri și spectacole ”e absolut stringentă și vizibilă”. ”Eu consider că doar este un prim pas în ce privește organizarea unor asemenea festivaluri pe viitor și cred că va fi și un semn bun pentru toate instituțiile implicate”, spune ea.

Să precizăm că festivalul, organizat din 1992 până în 2008, avea un buget de până la două milioane de euro pe ediție în anii când festivalul dura nu mai puțin de două luni. ”Din 2009 nu a mai fost niciun oraș care să-și asume organizarea. Aproximativ două milioane de euro a fost bugetul unui festival cu durata de două luni, evident că nu mai e posibil iar festivalul a trebuit să fie gândit și restructurat”, a adăugat Tompa. ”Abia în aprilie am avut certitudinea că îl putem organiza, chiar dacă cu un buget mai auster. Din România participă teatrele Bulandra și Teatrul Maghiar din Cluj, singurul care e reprezentantul culturii unei minorități naționale; sunt 14 țări reprezentate din 16 țări membre”.

Festivalul are loc la Cluj între 19 și 30 noiembrie și are un buget de 440.000 de euro, bani din care 75.000 de euro vin de la bugetul local din Cluj-Napoca.

Nici un comentariu

Scrie un comentariu

Articole similare