Închide

Femeie condamnată definitiv la închisoare după ce a intrat în casa unui localnic din Câmpia Turzii și i-a furat banii, fiind prinsă în flagrant; are 13 copii, dintre care doi au fost complici la furt

Actualitate by Actual de Cluj - oct. 25, 2022 0 227

O femeie din Recea Cristur a fost condamnată definitiv la închisoare după ce a intrat în casa unui localnic din Câmpia Turzii și i-a furat banii, fiind prinsă în flagrant; are 13 copii, dintre care doi au fost complici la furt.

Din procesul acesteia a rezultat că în 27 aprilie anul curent, în jurul orei 15, inculpata a pătruns împreună cu doi dintre copiii săi prin folosirea fără drept a unei ”chei adevărate” așa cum e limbajul juridic, respectiv proprietarul casei lăsase cheia în yala ușii, în domiciliul persoanei vătămate din Câmpia Turzii, de unde a furat sumele de 305 euro, 260 de lei şi 30 de lire. Prinsă în flagrant, a declarat că banii provin din vânzarea unui cal. A fost condamnată la doi ani și patru luni de închisoare cu executare pentru furt calificat de către instanța de fond, dar a atacat decizia cu apel, cerând executarea pedepsei în regim de suspendare sub supraveghere; Curtea de Apel însă i-a respins apelul vineri, astfel că decizia a rămas definitivă iar sentința va fi una de închisoare cu executare.

Motivul pentru care instanța a decis ca femeia, mamă a 13 copii, să ajungă după gratii, a fost că inculpata nu se află la prima confruntare cu legea penală. ”În ceea ce interesează prezenta cauză este relevant faptul că faţă de aceasta s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale de către Parchetul de pe lângă Judecătoria (…) în cursul lunii februarie 2022 pentru săvârşirea de fapte similare, iar anterior a fost cercetată şi de Parchetul de pe lângă Judecătoria (…) pentru acelaşi gen de faptă, cu aceeaşi încadrare juridică, dispunându-se în final o soluţie de clasare după ce inculpata a fost arestată preventiv pentru aproximativ trei săptămâni”.

”Cu privire la posibilităţile de îndreptrare ale incupatei prin simpla aplicare a pedepsei, fără executarea acesteia în regim de detenţie, Curtea va reţine, în consonanţă cu judecătorul fondului, că acestea sunt inexistente, în contextul în care aceasta a mai fost arestată preventiv într-o cauză similară, petrecând în custodia autorităţilor o perioadă de 22 zile (în intervalul  31 ianuarie 2017 – 21 februarie 2017) şi cu toate acestea se pare că a continuat să comită furturi din locuinţe, dovedind astfel un potenţial criminogen ridicat”, a arătat Curtea de Apel Cluj în motivarea respingerii apelului. ”Mai mult decât atât, inculpata i-a atras în câmpul infracţional şi pe copiii săi minori, aspect de natură a conduce la concluzia că modelul educaţional al inculpatei este axat pe obţinerea de venituri pe căi ilicite, pe care l-a transmis mai departe şi copiilor săi. Astfel fiind, apare cu evidenţă că în scopul reeducării sale în spiritul respectării legislaţiei penale este nevoie de luarea unor măsuri mai energice, nicidecum suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei”.

Nici un comentariu

Scrie un comentariu