Facultatea de Medicină, primită ca membru într-o rețea europeană de prestigiu
ActualitateEducaţie by Catalin Suciu - mai 11, 2018 0 267
Facultatea de Medicină a UMF „Iuliu Haţieganu” a fost recent acceptată ca membru în organizaţia europeană ECTS-Medicine Association (ECTS-MA), la Adunarea generală care a avut loc la Universitatea din Heraklion, Creta.
Fondată în 2004, ECTS-MA este o reţea instituţională ai carei membri sunt facultăţi de medicină din Uniunea Europeană, Elveţia şi Norvegia, reunite cu scopul optimizării schimburilor de studenţi europeni, prin folosirea Sistemului European de Credite Transferabile (ECTS).
Asociaţia a fost creată iniţial printr-un proiect-pilot, ca reţea tematică reunind 30 de facultăţi de medicină membre, în prezent numărul acestora fiind de 45. Întâlnirile anuale au rolul de a clarifica problemele ivite în cadrul schimburilor de studenţi şi cadre didactice din domeniu, optimizându-le, facilitând schimburile de bune practici şi oportunităţile de a aplica la proiecte europene în domeniul educaţiei medicale, în vederea creşterii calităţii acestuia.
Apartenenţa la ECTS-MA reprezintă un etalon al calităţii învăţământului oferit de o facultate de medicină, doar 20% dintre cele europene fiind invitate să adere la această organizaţie.
Facultatea de Medicină a UMF „Iuliu Haţieganu” este singura facultate din România propusă pentru aderare, din Europa Centrală fiind membre doar Universitatea Carol din Praga, Universitatea Zemmelweiss din Budapesta şi Universitatea din Ljubliana. Demersul a fost susţinut de Universitatea de Medicină din Viena, cu care avem o lungă şi fructuoasă colaborare, prin rectorul acesteia, prof. dr. J. Arguellas, preşedintele în funcţie al ECTS-MA. Depunerea candidaturii facultăţii s-a făcut de către doamna decan, prof. dr. Anca Buzoianu, care a răspuns totodată sesiunii de întrebări a membrilor adunării generale ECTS-MA, votul ulterior fiind unanim în favoarea acceptării candidaturii.
Nici un comentariu
Scrie un comentariu
Articole similare
-
Condamnat la aproape 5 ani de închisoare după ce a furat 29.600 de lei dintr-o agenție Loto din Dej / ”Obţinerea de venituri într-o asemenea manieră reprezintă o rutină în viaţa de zi cu zi a inculpatului” / A fost prins pe autostradă, în taxi
iun. 11, 2026 0
-
Proiect care ar debloca una dintre cele mai aglomerate zone din cartierul clujean Zorilor, dezbătut cu riveranii, nemulțumiți că pierd locuri de parcare / Viceprimarul Tarcea: Două parkinguri am vrut să facem pe strada GH. Dima, dar tocmai o bună parte dintre locuitori s-au opus
iun. 11, 2026 0
