Închide

Expoziție de lego la muzeul etnografic

Actualitate by Actual de Cluj - mai 25, 2018 0 819

Pasionații de construcții din lego pot admira o expoziție de amploare, la Muzeul Etnografic al Transilvaniei, din Cluj-Napoca.

„Etnologia Galactica” e dedicată nu doar fanilor cunoscutelor cărămizi lego, dar și celor curioși să exploreze ce se poate face cu acestea. „În 2018 se împlinesc 60 de ani de la lansarea cărămizii clasice lego și 40 de ani de la apariția arhicunoscutei minifigurine omulețul lego”, spun organizatorii. La expoziție participă șapte grupuri de pasionați din România, Croația, Elveția, Italia, Marea Britanie, Serbia și Ungaria. „Lucrările prezente în expoziție acoperă o vastă plajă de stiluri de construcție și teme, subiectele acestora pornind din epoca jurasică, acoperind contemporaneitatea și ajungând până la era spațială. Pe parcursul evenimentului se vor desfășura tradiționalele concursuri și activități interactive cu elemente lego dedicate curioșilor și curajoșilor de orice vârstă”, adaugă organizatorii.

Expoziția e deschisă din 29 mai până în 3 iunie iar biletele costă 4 lei.

Nici un comentariu

Scrie un comentariu