Închide

Expoziție de aplicații informatice la Cluj, pentru fermieri, zilieri și turiști

Educaţie by Actual de Cluj - oct. 28, 2022 0 159

Expoziție de … aplicații informatice la Cluj, pentru fermieri, zilieri, turiști și alte categorii.

”Producția” de aplicații ale celor mai recenți cursanți ai Academiei „Descoperă-ți pasiunea în IT” va putea fi văzută joi 3 noiembrie de la ora 16 la sediul Facultății de Științe Economice și Gestiunea Afacerilor (FSEGA) din Cluj. Un detaliu inedit la această ediție a Expoziției Aplicațiilor DpIT este o categorie de utilizatori ai tehnologiei de ultimă generație preferată de elevi: fermierii. De exemplu, pentru cei care au ca obiect de activitate creșterea animalelor, cursanții au creat aplicația Remote Shepherd, un sistem de virtual fencing în domeniul zootehnic, prin care este detectată locația animalelor și se încearcă păstrarea lor în perimetrul ales de proprietar, alertându-l pe măsură ce acestea părăsesc zona inițială, după cum arată organizatorii.

O altă aplicație, FarmCheck, pune la îndemână instrumentele necesare pentru administrarea unei ferme şi a angajaților săi. O altă categorie de beneficiari ai ”invențiilor” acestor cursanți este reprezentată de turiști. Suntrip, de pildă, este o aplicaţie care pune la dispoziţie acestora din urmă rute de vizitat a zonelor necunoscute din România. Găsim și o aplicație care militează pentru legalizarea muncii ziliere – OMDA este o aplicaţie pentru angajări online care vizează în special slujbele de scurtă durată.

Expoziția marchează sfârșitul cursurilor pentru 120 de liceeni și studenți care au participat la DPiT.

 

Nici un comentariu

Scrie un comentariu