Închide

Explozie într-o locuință din comuna Baciu, în această seară, o femeie a fost resuscitată

Actualitate by Actual de Cluj - apr. 12, 2021 0 209

Explozie într-o locuință din comuna Baciu, în această seară, o femeie a fost resuscitată.

Mai multe mijloace pentru stingerea incendiilor și două echipaje SMURD au fost alertate ca urmare a unui apel de urgență ce anunța producerea unei explozii în urma unor acumulări de gaze, într-o casă de locuit din localitatea Popești Deal, din comuna clujeană Baciu.
Solicitarea a fost înregistrată în jurul orei 19, iar pompierii sosiți de urgență la fața locului au găsit o femeie fără semnale vitale, care fusese scoasă de aparținători în afara locuinței și-i aplicau masajul cardiac extern. ”Pompierii au continuat suportul vital de bază până la sosirea echipajelor SMURD, concomitent cu desfășurarea operațiunilor de recunoaștere și stingere a incendiului. Manevrele de resuscitare au fost efectuate împreună cu echipajele SMURD și au readus în scurt timp semnalele vitale femeii”, a explicat purtătorul de cuvânt al pompierilor, Andrei Biriș.

Femeia prezenta arsuri la nivelul feței și a mâinilor, iar starea generală era gravă, astfel că a fost necesară intubarea acesteia. Suflul exploziei a distrus ferestrele de la parterul imobilului, iar flăcările au mistuit bunurile din bucătăria și camera situate la parterul casei. ”Cel mai probabil evenimentul a avut la bază o acumulare de gaze de la o butelie de gaz folosită pentru alimentarea unui aparat de gătit”, a arătat acesta.

Nici un comentariu

Scrie un comentariu