Închide

VIDEO EXCLUSIV Actrița Elena Ivanca, aleasă președinte al filialei din Cluj care militează pentru introducerea religiei în școli. „Dacă mie mi s-ar fura această oră mi s-ar fura o parte din viața mea iar copilului i s-ar fura dreptul de a spera că există ceva care ne poate face o cale mai ușoară”

ActualitateTop News by Actual de Cluj - feb. 28, 2015 1 1461

Actrița Elena Ivanca a fost aleasă în această după-masă ca președinte al filialei clujene a asociației care militează pentru introducerea religiei în școli.

Ivanca a fost aleasă într-o ședință în care au participat câteva zeci de părinți, preoți și cadre didactice, în sala de spectacole a Cercului Militar din Cluj iar singurul său contracandidat a fost profesorul universitar Adrian Dobre.

Ivanca a fost aleasă cu 35 de voturi „pentru”.  Contracandidatul său a fost votat de 28 de asistenți.

La ședință a participat și mitropolitul ortodox al Clujului, Andrei Andreicuț. „Socotim că e absolut onest ca noțiunile elementare legate de spiritualitatea părinților, a bunicilor și înaintașilor lor, copilașii să le știe. Dacă nu ar fi ora de religie, nu ar avea o pregătire completă. Ora de religie îi face să posede noțiunile elementare legate de credința noastră străbună. Mai târziu dacă vor vrea o vor profesa, dacă nu – nu sunt obligați să fie oameni credincioși. Dar e elementar să știe așa că e de neînțeles demersul cu foarte multă obstinație al unora ca să vadă ora de religie pusă la colț, nedându-i-se importanța pe care o merită”, a spus Andreicuț.

Ivanca a avut și o  intervenție în plen în care s-a arătat ferm pentru introducerea orei de religie în școli:

„Când încercăm să ni se fure singurul lucru adevărat, acest Dumnezeu în care crede, fie că-i spunem Buda, că suntem creștini sau musulmani, e momentul în care fiecare părinte, că are sau nu copii, poate să-și exprime opinia. Depinde doar de noi să mergem acasă și să ne punem oglinda în fața copilului nostru. Copilul meu e ce îl învăț eu, nu ce-i spune directorul de școală sau când vine profesorul de filosofie care spune că nu există Dumnezeu iar copilul va spune că mama m-a învățat că în lumea aceasta există cineva care mă ajută când îmi e greu. Nu trebuie să fim pragmatici ci să ne implicăm emoțional, să mergem acasă și să le spunem copiilor despre Dumnezeu. Dacă mie mi s-ar fura această oră mi s-ar fura o parte din viața mea iar copilului i s-ar fura dreptul de a spera că există ceva care ne poate face o cale mai ușoară. Am fost revoltată, am mers la o oră de religie unde copilul a luat nota 6 pentru că nu a știut pașii în procesiunea botezului”, a spus ea.
Am întrebat-o  după alegeri cum ar convinge un părinte ateu să-și trimită copilul la ora de religie. Vezi ce răspunde:

Un comentariu

  1. […] O alta marturie a Elenei Ivanca din ”actualdecluj. ro”din 28.02.2015:  ”Când încercăm să ni se fure singurul lucru adevărat, acest Dumnezeu în care crede, fie că-i spunem Buda, că suntem creștini sau musulmani, e momentul în care fiecare părinte, că are sau nu copii, poate să-și exprime opinia. Depinde doar de noi să mergem acasă și să ne punem oglinda în fața copilului nostru.” Sursa: https://actualdecluj.ro/exclusiv-actrita-elena-ivanca-aleasa-presedinte-al-filialei-din-cluj-care-mil… […]

Tags