Închide

Eveniment caritabil pentru tinerii cu insuficienţă renală: „Crosul divelor”, la Cluj în martie

Social by Actual de Cluj - feb. 27, 2019 0 106

 

Doamnele şi domnişoarele din Cluj aleargă în luna martie pentru copiii şi tinerii cu insuficienţă renală cronică. Este vorba despre cea de-a 6-a ediție a evenimentului caritabil „Crosul Divelor by Betfair”, organizat de Runners Club: o competiție de alergare dedicată exclusiv femeilor, în cadrul căreia o parte din fonduri merg către Asociaţia de Solidaritate și Empatie „Delia Grădinaru”.

Crosul Divelor, susţinut de compania Betfair, are loc sâmbătă, 16 martie 2019, de la ora 10:00. Până acum, s-au înscris deja 714 persoane, iar înregistrările pentru competiție se mai pot face până în 8 martie inclusiv, online, pe site-ul organizatorilor.

Evenimentul va include două competiții, o cursă de 2 km și una de 6 km, pe trasee amenajate pe aleile Parcului Central din Cluj-Napoca, taxa de înscriere fiind în ambele cazuri de 50 de lei. O contribuție de 20% din fiecare taxă va fi direcționată de organizatorul Runners Club către Asociația pentru Solidaritate și Empatie „Delia Grădinaru”. Conform tradiţiei deja instaurate, participarea la Crosul Divelor se face în costum specific, cu peruci colorate, tutu-uri și alte accesorii, purtate peste echipamentul de concurs.

De 12 ani, acest ONG clujean are grijă de copii și tineri ce suferă de insuficiență renală cronică tratată prin hemodializă, dializă peritoneală și transplant renal. „Acești oameni au nevoie de tratament continuu pe tot parcursul vieții, fie în așteptarea unui transplant, fie după realizarea acestuia. Participând la Crosul Divelor, ne veți ajuta să le oferim medicamentele și aparatura de care ei au nevoie”, spune Emanuel Ungureanu fondatorul asociației „Delia Grădinaru”.

 

Nici un comentariu

Scrie un comentariu

Articole similare