Închide

Euronews: la o grădiniță din Cluj, 40 de copii învață în aceeași sală, separați de o draperie

Educaţie by Actual de Cluj - sept. 11, 2024 0 122

Peste 800 de unități de învățământ din România sunt în șantier. Vorbim despre creșe, grădinițe, școli și licee. Copiii care învață în acestea au fost trimiși în alte spații, au parte de ore scurtate sau chiar de învățământ în trei schimburi. Unii părinți au chiar de plătit sume suplimentare, pentru că au fost desființate bucătăriile.

La Grădinița „Dumbrava Minunată” din Cluj-Napoca, lucrările de reamenajare continuă, chiar dacă preșcolarii s-au întors în bănci. Unele clase au fost comasate – în aceeași sală, vor învăța 40 de copii, separați doar de o draperie, arată Euronews.

Amalia Gurzău, Inspector Școlar pentru Relația cu presa, ISJ Cluj: Vorbim în acest moment despre 24 de relocări parțiale, nouă la nivelul municipiului Cluj-Napoca, două la nivelul unor unități de învățământ din Câmpia Turzii și câte una în unități de învățământ din municipiile Dej și Gherla. La acestea se adaugă 11 relocări parțiale ale unor efective de elevi pentru 11 unități de învățământ din mediul rural.

Nici un comentariu

Scrie un comentariu