Etnologii clujeni: sărbătoarea Rusaliilor e, în tradiția populară, la fel de importantă ca cea a Paștilor. Ce obiceiuri se mai păstrează
Actualitate by Actual de Cluj - iun. 09, 2025 0 53

Sărbătoarea Rusaliilor e, în tradiția populară, la fel de importantă ca cea a Paștilor, arată etnologii clujeni.
”În tradiția populară, sărbătoarea Rusaliilor este considerată la fel de importantă ca cea a Paștilor. În vechime, în această zi, oamenii duceau la biserică ouă roșii, colaci și spice de grâu, deoarece era ținută și ca o sărbătoare a secerișului, ca simbol al împlinirii „drumului sacru al pâinii””, spun aceștia.
Astfel, arată etnologii de la Centrul Județean pentru Conservarea si Promovarea Culturii Traditionale Cluj, satele românești, Rusaliile erau celebrate cu mare fast, atât pentru semnificația religioasă, ca oamenii să primească binecuvântare divină, dar și pentru străvechile conotații, ca sărbătoare a holdelor, a rodului grânelor. S-a păstrat până astăzi obiceiul ca după slujba religioasă de la biserică, preotul, împreună cu toată comunitatea, să iasă în câmp pentru a sfinți holdele. Astfel, se stropește cu aghiasmă hotarul dar și pe oamenii care trudesc muncind pământul, care se întorceau apoi în sat, ducând cu ei spice de grâu și apă sfințită, ce erau păstrate tot anul la icoană, ca remediu pentru diferite boli sau vremuri grele.
”Și-n localitatea clujeană Rusești, după slujbă, sătenii ieșeau cu preotul în hotar. Aici, doi feciori de însurat duceau praporii. Cu o seară înainte, fetele de măritat împleteau cununi din spice de grâu. ”Se zice că fata care avea drag de feciorul de la prapor, sărea să-i pună prima cununa de spice în crucea praporului, când ieșea din biserică”, spune Lucreția Badiu.
Tot de Rusalii, la Rusești se făcea jocul satului. Acesta începea după-amiază, după slujba de la biserică. ”La joc participa toată suflarea satului, de la mic la mare, însă, cei care întrețineau jocul erau tinerii. „Feciorii, dacă luau o fată la joc de două ori într-o seară, dădeau de înțeles că au prins drag de ea, iar dacă jucau împreună toată seara, însemna că o va cere în căsătorie”, potrivit oamenilor locului.