Închide

Emoții pentru play-off la CFR? “Ne-am gândit la posibilitatea asta”

Sport by Catalin Suciu - nov. 19, 2015 0 330

CFR Cluj a remizat în ultima etapă cu ultima clasată (2-2 în deplasare cu FC Voluntari) și e nevoită să învingă Iașiul în meciul următor.

„Dacă avem emoţii pentru play-off? Ne-am gândit şi la posibilitatea aceasta, însă sper să ne calificăm în play-off. De aceea meciul cu Iaşiul e unul important, e o formaţie bună şi am avut probleme cu ei în ultimele partide. Sper să câştigăm pentru că avem nevoie neapărat de victorie. Ne-a fost sortit să tot jucăm cu Iaşiul în acest sezon, cred că avem o valoare în plus. Sper să vină şi fanii să ne susţină”, a spus preşedintele CFR-ului, potrivit stiridesport.ro.

În prezent, CFR Cluj are 21 de puncte, dar dacă își va primi cele 6 puncte de la TAS (sancțiune dictată de comsisiile FRF) ar egala-o pe Dinamo , care e pe locul 5. „Nu avem încă nicio veste aşteptăm data de 30 noiembrie. Probabil va veni cu 2-3 zile înainte de acest termen decizia din ce cred eu. Nu putem afla înainte ceva, pentru că nimeni nu îşi permite să să sune sau să întrebe. Oricum nu se poate afla dinainte, totul e în mâna acelui judecător”, a mai spus Mureșan.

CFR Cluj va juca sâmbătă cu CSMS Iași, în Gruia, partida fiind programată la ora 16:30. Reamintim, din acest sezon , Liga 1 a trecut la sistemul cu play-off/play-out.
Locul 1 va juca în 2016 în turul 3 preliminar al Ligii Campionilor
Locul 2 va juca în 2016 în turul 3 preliminar al Ligii Campionilor
Locul 3 va juca în 2016 în turul 3 preliminar al Europa League.
Locul 4 va juca în 2016 în turul 2 preliminar al Europa League.
Câștigătoarea cupei va juca în 2015 în turul 3 preliminar al Europa League
Echipele aflate pe locurile 1-6 vor participa la Play-off.
Echipele aflate pe locurile 7-14 vor participa la Play-out.
Play-off-ul și Play-out-ul vor începe cu jumătate din punctele obținute în sezonul regulat. Dacă o echipă are un număr impar de puncte, atunci cifra se va rotunji în sus.
Echipele situate la finalul play-out-ului pe locurile 13-14 vor retrograda.
Echipa situată pe locul 12 la finalul play-out-ului va juca un meci de baraj cu câștigătoarea barajului dintre echipele ce vor termina pe locul doi în cele două serii ale ligii secunde.

Nici un comentariu

Scrie un comentariu

author photo two

Catalin Suciu

Este reporter pentru site-ul actualdecluj.ro, din aprilie 2014. Anterior a lucrat la cotidianul Ziua de Cluj din august 2011. A mai lucrat la cotidianul Monitorul de Cluj între octombrie 2006 și mai 2010, şi la agenţia de presă NewsIn în perioada martie 2007 – februarie 2009. Este absolvent al Facultății de Jurnalism din cadrul Universităţii „Babeș- Bolyai”.